Formaţia Petrolul Ploieşti a pierdut primul meci amical din stagiul de pregătire din Antalya, după ce a fost învinsă, cu scorul de 1-0, de echipa Neftchi Baku, informează site-ul oficial al grupării ploieştene.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Cruz, în minutul 36.
Antrenorul Mircea Rednic a început meciul cu următorii jucători: Cobrea - Peteleu, Geraldo, Ipsa, Beţa - Nepomuceno, Mustivar, Marinescu, Gallegos - Pastorini, N’Koyi.
În partea secundă au evoluat: Bolboaşă - Alcenat, Ipsa, Satli, Beţa - Mareş (81 Chiriţă), Filip, De Lucas, Teixeira - Astafei, Tamuz.
Mircea Rednic: "
Având în vedere că a fost primul joc, sunt mulțumit de prestația băieților. S-a văzut diferența de pregătire și de ritm dintre cele două formații. În timp ce noi am avut doar 8 zile de antrenamente, Neftci și-a încheiat cantonamentul odată cu acest amical. Chiar și așa, am avut momente bune de joc în ambele reprize, am contat în atac, s-a alergat, însă ne-a lipsit golul. Am format două echipe pentru că am vrut să văd la lucru toți jucătorii și, cel mai probabil, voi proceda la fel și în următoarele două meciuri din acest prim stagiu. E foarte important să știu exact ce variante avem pentru fiecare post până va începe cel de-al doilea cantonament, în care voi încerca să conturez formula de bază. Îi văd foarte preocupați, sunt dornici să se pregătească și să acumuleze o pregătire bună, conștienți că vom avea un retur solicitant, cu meciuri grele în campionat și Cupa României. Toți răspund bine din punct de vedere fizic, ba lucrează chiar și suplimentar. Le-am dat liber în câteva după-amieze, iar cei mai mulți au făcut și cel de-al doilea antrenament al zilei în sala de forță. Asta mă bucură, înseamnă că realizează cât de importantă este această perioadă. La Petrolul există un grup bun, unit, iar atmosfera excelentă din cadrul lotului se reflectă și în modul în care echipa se pregătește".