România - Liga 1 - Etapa 23
Data: 23.03.2015
Ora: 20:30
Live: Look TV, Digi Sport 1
Stadion: "Emil Alexandrescu"
Oraş: Iaşi
CSMS Iaşi
Nicolo Napoli (antrenor): "
N-am făcut un meci foarte bun la Galaţi, dar în schimb am făcut un punct foarte bun în clasament. Am jucat mai retras decât de obicei, poate că jucătorilor le-a fost frică să nu piardă meciul cu Oţelul. N-am reuşit să legăm 3-4 pase. Am încercat să jucăm ca în celelalte partide, dar n-am reuşit. De alergat am alergat, dar cam fără folos. Trebuie să jucăm mult mai bine ca la Galaţi şi să fim mult mai atenţi. Aşa cum am adunat 4 victorii consecutive pot veni şi 4 înfrângeri şi vom ajunge iarăşi sub linie".
Florin Plămadă (fundaş): "
S-a lucrat foarte mult la mentalitate şi atitudine. În cele trei săptămâni petrecute în Antalya s-a lucrat foarte bine. Acel cantonament este cheia pentru reuşitele din cele 5 etape. La Galaţi nu am reuşit să marcăm, deşi ne-am creat câteva bune situaţii. Important este însă că n-am pierdut. Cu Clujul trebuie să rămânem modeşti, să nu credem că pornim cu prima şansă. Trebuie însă să câştigăm pentru ca toată lumea să fie mulţumită".
Milan Mitić (mijlocaş): "
Clujul îşi joacă la Iaşi ultima şansă. Dacă o învingem ne distanţăm de ea la 8 puncte. Noi avem în acest retur un golaveraj de 7-0, ei au 0-7. Sper ca noi să rămânem fără gol primit, iar ei fără gol marcat, dar noi să câştigăm. La Severin am jucat 5 ani la închidere. Sper că am demonstrat că merit să joc la Iaşi şi să fiu titular. Mister va decide dacă mă va folosi cu Universitatea Cluj. În tur nu aveam linişte. Am avut trei antrenori, ajunsesem şi la 30 de jucători în lot. Am avut şi 13 jucători accidentaţi. Ne-a lipsit determinarea, iar acum Golubović a adus un plus în atac".
Ieşenii nu pot conta pe Adrian Olah, care este în continuare accidentat, dar îl vor putea folosi din nou pe Milan Mitić, care revine după o etapă de suspendare.
- CSMS Iaşi nu a primit gol de 450 de minute
- Echipa lui Napoli este pe locul 2 în clasamentul returului
Echipa probabilă
Grahovac
I. Voicu, Mihalache, Plămadă, Ţigănaşu
Mitić, Enescu
Bădic, Onduku, Ciucur
Golubović
Antrenor: Nicolo Napoli
Accidentat: Olah
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE CSMS Iaşi
Universitatea Cluj
Adrian Falub (antrenor): "
Iaşiul e mare favorită. E o echipă cu 4 victorii consecutive, o echipă care nu a luat gol anul acesta în campionat. Noi mergem să facem un mic pas către salvare. O să încercăm să facem tot posibilul pentru un meci bun, dar va fi foarte greu. De ce avem nevoie pentru victorie? În primul rând de un gol, că n-am reuşit să marcăm în retur. Martins are fractură de metatarsian, avem 6 jucători din lot care nu s-au pregătit nici ieri, probabil nici azi. Nu vor fi recuperaţi sută la sută, dar măcar să poată să fie pe foaie".
Tehnicianul Adrian Falub a subliniat că nu i-a putut folosi în meciul cu FC Botoşani pe Veselovsky şi Castillion din cauza unor probleme fizice iar pe Van de Broek va mai miza, pentru că cei doi români, Lungu şi Costin, se descurcă foarte bine. "
Veselovsky este bolnav, Castillion foarte obosit, vom vedea ce va fi. Nu ştiu de ce nu se lipeşte golul de noi, poate trebuie să mergem să ne rugăm la biserică. Sunt chestii de interpretare a jocului, chestii de personalitate, jucătorii trebuie să ştie să joace sub presiune, ori noi nu avem lucrul acesta. Castillion va mai fi folosit, face parte din lotul acesta. Van de Broek nu joacă pentru că Lungu şi Costin joacă bine. E normal să fie presiune, pentru că nu facem puncte, nu câştigăm, meciurile trec pe lângă tine", a subliniat Falub.
Nu au făcut deplasarea la Iaşi jucătorii Narcisse Bambara, care este în continuare accidentat, Daniel Martins, care a suferit în partida cu FC Botoşani o fractură de metatarsian, Sergio Zijler, care a fost exclus din lot după ce a fost văzut într-o agenţie de pariuri şi Pablo Ceppelini, care este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.
- Universitatea Cluj nu a marcat niciun gol de 450 de minute
- Echipa lui Falub este pe ultimul loc în clasamentul returului
Echipa probabilă
Panagopoulos
Ciupe, Škvorc, Neag, Jovanović
R. Costin, A. Lungu
Nuno Viveiros, Gravenberch, Mengolo
Lemnaru
Antrenor: Adrian Falub
Accidentat: Bambara
Incerţi: Veselovsky, Castillion
Suspendat: Ceppelini
ULTIMELE REZULTATE Universitatea Cluj
Pronosticul RomanianSoccer.ro: CSMS Iaşi a trecut cu bine peste meciul disputat la Galaţi cu Oţelul, obţinând o remiză albă. După 4 victorii consecutive, formaţia antrenată de Nicolo Napoli a pierdut primele două puncte din acest retur, după ce a avut 4 victorii consecutive. Chiar dacă sunt într-o formă foarte bună, "alb-albaştrii" încă nu sunt salvaţi de la retrogradare, fiind la un singur punct de ocupanta locului 13 după rezultatele din weekend. Universitatea Cluj şi-a dezamăgit din nou suporterii, terminând la egalitate partida disputată pe teren propriu cu FC Botoşani, scor 0-0. Antrenorul Adrian Falub nu reuşeşte să redreseze echipa, astfel că înlăturarea lui Ogăraru nu a fost o mutare inspirată a conducerii grupării clujene. În cele 5 etape din retur, "şepcile roşii" au obţinut doar 2 puncte din 15 posibile. Situaţia nu este încă dramatică, fiindcă mai sunt încă destule etape de disputat, în care "U" mai are de recuperat 4 puncte. Va fi un meci foarte interesant, fiindcă vor fi faţă în faţă echipa cu cea mai bună apărare din 2015, care nu a primit gol şi formaţia cu cel mai slab atac, care nu a marcat deloc în retur. În tur, ardelenii s-au impus cu 2-0, astfel că moldovenii vor şi ei să-şi fructifice avantajul terenului propriu. Ţinând cont de forma jucătorilor, gazdele pornesc cu prima şansă, dar cu siguranţă nu vor avea un meci uşor, deoarece oaspeţii vor face tot posibilul să plece acasă cu un punct.
CSMS Iaşi - Universitatea Cluj este meci de 1.
Cote pariuri: 1.95 | 3.25 | 3.50
sub 2,5 goluri 1.52
peste 2,5 goluri 2.43
1 sau X 1.22 | X sau 2 1.69 | 1 sau 2 1.25
Vor înscrie ambele echipe? | DA 2.23 | NU 1.59
Echipa CSMS Iaşi se află pe locul 12 în
clasament Liga 1, cu 25p, iar Universitatea Cluj pe 15, cu 20p
Comparaţie CSMS Iaşi - Universitatea Cluj
În tur,
Universitatea Cluj - CSMS Iaşi 2-0