Selecţionerul Ungariei, Pál Dárdai, a declarat că echipa sa a jucat foarte bine în prima repriză a meciului cu Finlanda, scor 1-0, din grupa F de calificare la Euro 2016, din care face parte şi România.
"Am jucat foarte bine în prima repriză. Am avut două sau trei ocazii de a marcat. La pauză am discutat şi am reuşit apoi să şi înscriem. Ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci. Finlanda a jucat bine 15 sau 20 de minute în partea secundă, dar apoi a fost mai bine pentru noi", a afirmat Dardai.
Reprezentativa Ungariei a câştigat, cu scorul de 1-0 (0-0), meciul susţinut, sâmbătă, în deplasare, în compania selecţionatei Finlandei, în etapa a şasea a grupei F de calificare la Euro 2016 din care face parte şi România. Unicul gol al meciului a fost marcat de Stieber, în minutul 82.
Tot sâmbătă, România a încheiat la egalitate cu Irlanda de Nord, scor 0-0.
România a remizat cu Ungaria, scor 1-1, la Bucureşti, în octombrie 2014, şi a învins Finlanda în deplasare, scor 2-0, trei zile mai târziu.
Naţionala pregătită de Anghel Iordănescu va juca returul cu Ungaria, în 4 septembrie, la Budapesta, iar cel cu Finlanda în 8 octombrie.