România - Liga 1 - Etapa 3
Data: 26.07.2015
Ora: 21:00
Live: Look TV, Digi Sport, Dolce Sport
Stadion: "Emil Alexandrescu"
Oraş: Iaşi
CSMS Iaşi
Nicolo Napoli (antrenor): "
Ne aşteaptă un meci greu, cu o echipă bună, însă jucătorii mei sunt motivaţi ca să câştige acest joc. Singurul impediment îl constituie canicula, însă acest lucru este valabil pentru ambele combatante. Nu trebuie uitat faptul că şi la Chiajna am jucat la o temperatură de 40 de grade şi am făcut un joc bun".
Florin Prunea (preşedinte): "
Este extrem de important că am pornit cu dreptul în acest campionat. Sper să continuăm pe aceeaşi linie. Duminică jucăm primul meci acasă după foarte mult timp şi trebuie neapărat să luăm cele trei puncte. Iaşiul a devenit o echipă respectată în Liga 1 şi cred că putem trece de Petrolul".
Singurii jucători indisponibili rămân Narcis Bădic, care a suferit de o ruptură fibrilară în zona abdominală şi portarul Alessandro Caparco, a cărui accidentare, se pare, este de lungă durată. De altfel, Napoli, care, probabil va utiliza echipa victorioasă la Chiajna, a reiterat faptul că, pentru atingerea obiectivului, CSMS-ului îi trebuie întăriri. "
Săptămâna viitoare aşteptăm să ne întâlnim cu Onduku şi mai suntem în tratative cu alţi trei jucători, un fundaş central, un fundaş stânga şi un portar", a declarat antrenorul italian.
Echipa probabilă
Grahovac
Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ţigănaşu
Mitić
Nuno Viveiros, V. Gheorghe, Enescu, Bőle
Golubović
Antrenor: Nicolo Napoli
Accidentaţi: Caparco, Bădic
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE CSMS Iaşi
Petrolul Ploieşti
Tibor Selymes (antrenor): "
Suntem pregătiţi pentru această confruntare. Va fi un meci foarte, foarte greu, pentru că vom întâlni o echipă foarte bine organizată, care, în primele două meciuri, a reuşit să obţină patru puncte. Însă, sunt convins că putem câştiga. Meritam ca, în primele două etape, să câştigăm măcar unul dintre cele două meciuri, gândindu-ne că ne-am creat foarte multe ocazii, mai ales în confruntarea cu FC Voluntari. Am şi discutat, de altfel, cu băieţii, şi le-am atras atenţia că or să fie şi jocuri în care, poate, o să avem o ocazie sau două, iar atunci va trebui neapărat să înscriem".
Laurenţiu Marinescu (mijlocaş): "
Vom întâlni o echipă care are un început bun de campionat, dar mergem acolo să câştigăm. Ne dorim să luăm cele trei puncte, pe care cred că le meritam şi în jocul din ultima etapă, dar acesta este fotbalul. Suntem o echipă în formare, care a schimbat mulţi jucători în această vară, dar, încet-încet, sperăm să formăm un grup puternic şi să demonstăm asta pe teren".
Antrenorul Tibor Selymes nu are jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul de la Iaşi.
Echipa probabilă
Peçanha
Beţa, Benga, Faug-Porret, Rippert
Ropotan, Zoubir
Varga, Marinescu, Nepomuceno
Moussa
Antrenor: Tibor Selymes
Accidentaţi: nu există
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE Petrolul Ploieşti
Pronosticul RomanianSoccer.ro: CSMS Iaşi a obţinut o victorie importantă la Chiajna, învingând-o cu scorul de 1-0 pe Concordia. A fost pentru prima dată când moldovenii i-au învins pe ilfoveni în Liga 1. Formaţia antrenată de Nicolo Napoli a trecut cu bine peste cele două partide disputate în deplasare, obţinând un punct cu FC Voluntari şi trei cu Concordia Chiajna. Deocamdată totul merge bine pentru "alb-albaştri", care vor să profite de forma bună în care se află pentru a-i învinge şi pe prahoveni. Petrolul Ploieşti s-a chinuit mult să o învingă pe nou-promovata FC Voluntari, dar nu a reuşit decât un rezultat de egalitate, 1-1. A fost al doua remiză consecutivă pentru echipa lui Tibor Selymes, care a reuşit în prima etapă un 0-0 pe "Arena Naţională" cu campionana Steaua. "Lupii galbeni" nu au un start de sezon foarte bun, câştigând doar două puncte din şase posibile, astfel că ar avea mare nevoie de un succes în Copou. Va fi un meci echilibrat, în care e de aşteptat să se înscrie puţine goluri, ţinându-se cont de stilul defensiv al gazdelor. Oaspeţii nu par a avea forţa de acâştiga la Iaşi, dar ar putea pleca acasă cu un punct.
CSMS Iaşi - Petrolul Ploieşti este meci de sub 2.5 goluri.
Cote pariuri: 2.30 | 3.10 | 2.90
sub 2,5 goluri 1.57
peste 2,5 goluri 2.32
1 sau X 1.32 | X sau 2 1.50 | 1 sau 2 1.28
Vor înscrie ambele echipe? | DA 2.05 | NU 1.71
Echipa CSMS Iaşi se află pe locul 3 în
clasament Liga 1, cu 4p, iar Petrolul Ploieşti pe 14, cu -4p
Comparaţie CSMS Iaşi - Petrolul Ploieşti
Sorin Arotaritei