Căpitanul formaţiei Dinamo Bucureşti, Aljoša Vojnović, a declarat, după remiza din meciul cu Steaua, scor 0-0, că rezultatul nu este perfect, dar a precizat că jucătorii lui Mircea Rednic încep să arate a echipă.
"Am alergat mult. Steaua e o echipă bună, dar cred că noi am jucat mai bine astăzi. Am avut câteva ocazii şi personal sunt foarte satisfăcut de jocul nostru. Rezultatul nu e perfect pentru Dinamo, dar cred că începem să semănăm cu o echipă. În următorul meci trebuie să arătăm că acest punct nu a fost norocos. În ţara mea când ai un astfel de public se spune că este al 12-lea jucător şi e adevărat sută la sută. Am jucat pentru ei, ne-au dat forţă în teren. Sunt indispensabili pentru noi", a spus Vojnović.
Fundaşul Patrice Feussi a afirmat că nu este important cine a dominat întâlnirea.
"Meciul s-a terminat 0-0, nu mai este atât de important cine a dominat. Important e că am scos un rezultat pozitiv. 0-0 e un rezultat bun, nu? Dacă anul trecut am pierdut două meciuri, anul acesta avem un rezultat pozitiv. A fost decizia antrenorului să mă înlocuiască şi până la urmă a fost bine", a precizat Feussi.
Mijlocaşul Ionuţ Nedelcearu consideră că rezultatul este echitabil:
"Da, ne mulţumim cu acest rezultat de egalitate, deoarece venim după un şir lung de meciuri împotriva Stelei fără victorie. Ei în a doua repriză au avut mai mult posesia, dar şi noi am avut câteva ocazii prin care puteam marca şi cred că este un rezultat echitabil".
Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Dinamo Bucureşti, în derbyul
etapei a 5-a a Ligii 1 disputat pe Arena Naţională.