Prințul William va fi prezent luni seara între cei 14.000 de suporteri englezi care se vor afla pe stadionul "Geoffroy-Guichard", din Saint-Étienne, pentru meciul dintre naționala Albionului și Slovacia, din cadrul
Grupei B a Euro 2016, au declarat surse diplomatice.
Conform acestora, prințul William a sosit pe aeroportul "Saint-Exupery", din Lyon, luni după-amiază, și va părăsi Franța imediat după meciul Angliei.
Prințul William, care va împlini marți 34 de ani, ocupă din 2006 funcția de președinte de onoare al Federației Engleze de Fotbal.