Data: 01.04.2017
Ora: 20:30
Live: Digi, Dolce, Look
Stadion: "Nicolae Dobrin"
Oraş: Piteşti
Gheorghe Mulțescu: "CFR Cluj este o echipă puternică, mă refer și din punct de vedere fizic, nu doar valoric. Programarea ne dezavantajază după meciurile din Cupă, pentru că noi avem două zile să ne refacem, iar ei au trei, ceea ce nu mi se pare corect. Contează mult o zi în plus de refacere la aceste meciuri intermediare. Va fi un meci foarte greu, dar trebuie să-l câștigăm. Important este să ne refacem repede și bine".
Andrei Ivan: "La titlu va fi foarte greu să sperăm, pentru că sunt echipe puternice. Vreau să ajungem în finala Cupei, indiferent de adversar. Trebuie să fim mai responsabili, mai ales eu, şi sper să marchez în meciul cu CFR. Va fi un meci greu cu CFR Cluj. Ultima dată am câștigat la Severin cu 2-1 și sperăm să o facem și la Pitești".
CS Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în semifinalele Cupei României la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o pe Dinamo București cu scorul de 6-5 la loviturile de departajare (0-0, după 120 de minute), pe stadionul "Municipal" din Drobeta Turnu-Severin. Universitatea s-a impus la capătul unui meci foarte spectaculos, în care a jucat din minutul 63 în zece oameni, după eliminarea lui Alex Băluță.
Portarul Nicolai Calancea şi-a prelungit contractul cu CS Universitatea Craiova până în 2020. Goalkeeper-ul naţionalei Moldovei evoluează la CS Universitatea Craiova din 2016. Nicolai Calancea a jucat primul meci oficial la CS Universitatea Craiova cu Pandurii Târgu-Jiu, la 22 iulie 2016, iar în meciul din sferturile Cupei, cu Dinamo, a marcat primul gol pentru Craiova, când a transformat un penalty la loviturile de departajare.
- CS Universitatea Craiova este la 6p de lidera FC Viitorul
- Craiovenii nu au primit gol în ultimele 3 etape
- Oltenii au 4 victorii în ultimele 5 meciuri jucate acasă
Echipa probabilă
Calancea
Dimitrov, Kelić, Popov, Briceag
Screciu, Zlatinski, Băluţă
Jazvić, A. Ivan, Bancu
Antrenor: Gheorghe Mulţescu
Accidentaţi: Marković
Incert: Barthe
Suspendaţi: nu există
Vor mai lipsi: Madson (şi-a reziliat contractul), Nuno Rocha (exclus din lot)
Vasile Miriuţă: "Am făcut un meci slab la Timişoara, nu meritam să ne calificăm mai departe. Nu vreau să critic jucătorii, cu ei mergem mai departe, a fost un accident azi, vom avea o discuţie despre asta. Acum nu am nicio explicaţie, azi am făcut o partidă foarte proastă. Sunt foarte supăat pe Larie, pentru cum a executat penaltyul, voi avea o discuţie cu el. Dar am încredere în ei, noi am făcut atâtea puncte, merg cu ei până în pânzele albe. Nu cred că jucătorii nu au jucat pentru că nu avem drept de joc în cupele europene, în continuare cred că a fost un accident. Trebuie să ne pregătim mai bine. Nu ne gândim la titlu, mă gândesc să joc cât mai bine meciul cu Craiova şi să câştig".
CFR Cluj a ratat calificarea în semifinalele Cupei României, marți seara, după ce a fost învinsă cu 5-6 la penalty-uri de ACS Poli Timișoara în sferturile competiției. În primele 120 minute ale meciului de pe "Dan Păltinișanu" nu s-a marcat niciun gol.
- CFR Cluj este la 5p de lidera Viitorul după 2 etape
- Ardelenii au 2 victorii în ultimele 3 deplasări
- "Alb-vişinii" nu au niciun egal în ultimele 6 etape
Echipa probabilă
Mincă
Tiago Lopes, Larie, Horj, Camora
Gomelt, Filipe Nascimento
L. Rus, C. Deac, Nouvier
Omrani
Antrenor: Vasile Miriuţă
Accidentaţi: nu există
Suspendaţi: nu există
Pronosticul RomanianSoccer.ro: CS Universitatea Craiova - CFR Cluj | sub 2,5 goluri
⚽️ 10 victorii, o remiză şi doar două înfrângeri este palmaresul oltenilor în meciurile considerate pe teren propriu din ediţia curentă.
⚽️ Clujenii au un început de an 2017 foarte bun, cu cinci succese, un rezultat de egalitate şi doar o partidă pierdută (12.03.2017, Steaua - CFR 0-2).
⚽️ CFR a marcat cel puţin un gol în 24 dintre cele 28 de meciuri jucate în sezonul actual, o cifră pe care o mai găsim doar în dreptul celor de la FC Steaua. De asemenea, craiovenii au marcat cel puţin un gol în 12 dintre cele 13 partide considerate acasă.
⚽️ Gruparea antrenată de Vasile Miriuţă a reuşit 16 goluri din faze fixe, locul 1 la acest capitol (CS Universitatea Craiova - 9 goluri).
⚽️ CS Universitatea Craiova şi CFR Cluj s-au mai întâlnit de opt ori în Liga 1, de trei ori s-au impus oltenii, de două ori clujenii, iar trei jocuri s-au încheiat la egalitate.
⚽️ Primul meci a avut loc pe 7 decembrie 2014, CFR Cluj - CS U Craiova 0-0. Ardelenii erau antrenaţi la vremea respectivă de Francisc Dican, în timp ce pe banca oaspeţilor se afla cuplul Emil Săndoi - Sorin Cârţu.
⚽️ Întâiul succes din contul Craiovei s-a consemnat în ultima rundă a ediţiei 2014-2015, pe 30 mai, 3-0 pe "Extensiv", marcatori Bawab - "dublă" şi Băluţă. Victoria i-a urcat pe "alb-albaştrii" un loc în clasamentul final, până pe 5. CFR avea să termine sezonul pe 3.
⚽️ A urmat întâlnirea din 4 octombrie 2015, CFR - CS U Craiova 1-2. Beleck a deschis scorul la startul reprizei secunde, dar craiovenii, graţie lui Nuno Rocha (minutul 79) şi Dumitraş (minutul 92), au întors rezultatul, reuşind o victorie spectaculoasă, în urma unui joc de un nivel foarte bun.
⚽️ Ardelenii şi-au luat revanşa pe 27 februarie 2016, când s-au impus în Bănie prin golul înscris de Cristi Bud.
⚽️ Cea mai mare diferenţă de scor: 26.05.2016, CFR Cluj - CS Universitatea Craiova 4-0 (Camora, Jakoliš "dublă", Petrucci), rezultat decisiv pentru olteni în ratarea calificării în cupele europene.
⚽️ Ultima dispută a avut loc pe 9 decembrie 2016, CS Universitatea Craiova - CFR Cluj 2-1 (Zlatinski, Gustavo / Bud).
⚽️ Gigi Mulţescu vs CFR Cluj în Liga 1: 10 jocuri - o victorie - 4 remize - 5 înfrângeri.
⚽️ 29 de jucători a utilizat CS Universitatea Craiova în ediţia curentă, dintre care 15 străini. CFR Cluj s-a bazat pe 32 de jucători (12 străini), 20 dintre aceştia contribuind cel puţin cu un gol sau o pasă decisivă.
⚽️ Mediile de vârstă ale celor două loturi: CS Universitatea Craiova - 25 ani; CFR Cluj - 27 ani şi o lună.