|






























|

Ianis Zicu: "Sunt bucuros că am revenit la ASA Târgu-Mureș, aici am trăit momente frumoase. Din păcate, situația din acest an va fi mai dificilă, mai ales că pornim din start cu un dezavantaj de -6 puncte. Foarte mulți jucători au venit destul de târziu, dar dacă vom reuși în primele 3 etape să facem 6-7 puncte"...

Petre Grigoraş: "Avem un lot numeros care îmi conferă situaţia să fac alegeri. Pentru prima etapă nu vor fi probleme. Nu putem să catalogăm deja transferurile ca fiind bune sau nu, dar ca şi nume sau valoare sunt la o cotă apropiată de cea a celor care au plecat. Sper să se adapteze repede şi să aducă acel plus"...

Gheorghe Hagi: "Am completat lotul în această vară și cred că am făcut mutări bune. Suntem mulțumiți de cum s-au prezentat noile achiziții în pregătire, sunt jucători foarte buni și mai au timp să se adapteze. Vrem să depășim ceea ce am făcut în sezonul trecut, cu obiectivul final de a fi"...

"Distinta Senhora Dolores Aveiro, Vă cer iertare, dar recunosc: nu v-am prețuit pe fiul într-atât de mult precum odinioară pe Eusebio sau Figo. Iar de câte ori îl zăream pe Laszlo Boloni îmi aminteam de predicția sa, de acum aproape 15 ani, care chiar se adeverise - Cristiano al dumneavoastră devenind unul"...

Anghel Iordănescu: "Suferim mult fizic, ne e greu să ducem două jocuri în 3-4 zile și am încercat să aducem câțiva jucători proaspeți în primul unsprezece. Pintilii are probleme extrem de serioase și nu știu cum va decurge recuperarea sa. Mai există mici contuzii la alți jucători".

Față de primul meci de la turneul final se ia în calcul mai mult problema fotbalistului care va juca în atac. După ce Denis Alibec a fost prins fumând la pauza meciului cu Franța, șansele ca el să înceapă titular sunt infime, deși calitățile îl recomandau. În aceste condiții, selecționerul va decide între Claudiu...

Anghel Iordănescu (selecţioner): "Obiectivul iniţial al naţionalei României la acest turneu final este să treacă de grupe, însă eu îmi doresc să câştig fiecare meci. Franţa este o echipă puternică şi cred că va câştiga acest turneul final. Joacă în faţa propriilor suporteri şi are un lot extrem de valoros".

Leo Grozavu: "Nu e vorba de examen. E doar ultima partidă uiltimul joc de campionat din acest sezon. Sigur, ne dorim să terminăm campionatul cu victorie. Întâlnim un adversar puternic, poate cel mai tare din acest play-out, o echipă care are în componenţă jucători valoroşi, un club foarte bine organizat".

Daniel Mogoşanu: "Mai avem şanse să ne atingem obiectivul şi vom lupta. Dacă învingem Petrolul, iar Iaşi nu câştigă la Timişoara suntem în Europa. Pentru acest ultim joc ne confruntăm cu o situaţie delicată, avem mulţi absenţi, nici nu mai are sunt să-I enumăr, dar voi căuta să alcătuiesc un 11 competitiv care"...

Ionuţ Popa: "În acest moment avem 16 jucători în lot. Am apelat la 7-8 juniori ca să putem completa foaia de joc. Sper ca echipa să facă un joc bun și oarecum să spele din rușinea care a fost în acest retur. E foarte greu să-ți propui ceva în condițiile în care ai un lot precum la Poli. Nu vreau să dau vina pe nimeni"...

Adrian Falub: "Am avut un an bun, chiar dacă am evitat retrogradarea în penultima etapă. A fost un play-out echilibrat. Dacă mai erau două-trei etape, cred că am fi ajuns în Europa League. Înaintea ultimei etape avem şanse la Europa League. Doar pe hârtie, pentru că e imposibil ca adversarele noastre să piardă pe linie".

António Conceição: "Nu am fost concentraţi la Chiajna. Sper că vom aborda diferit jocul cu Craiova, o echipă care vrea în Europa League. Orice este posibil în acest final de sezon, să terminăm pe locul 1 sau pe 5. Ar fi bine să încheiem sezonul cu două victorii. Am aflat că am fost penalizaţi din nou. Este incredibil!".

Nicolo Napoli: "E un meci foarte important. Întâlnim o echipă foarte bună, însă noi vrem să câştigăm. Vom juca la victorie, la fiecare meci jucăm la victorie, am încredere în băieţi. Nicolo Napoli nu a pierdut vestiarul! Sunt multe lucruri care nu-s cum trebuie. Aşa e în România. Presa de aici se bucură când"...

Ionuţ Popa: "Am discutat cu conducerea că, dacă retrogradăm, să fac o echipă nouă, să văd cine mai rămâne şi ce mai pot aduce. Primarul m-a sunat şi mi-a zis să vin ca să văd lotul pe care îl am la dispoziţie. Oamenii de aici mi-au promis că vom ataca promovarea la anul, acum aşteptăm cum va fi şi din"...

Ionel Gane: "Din păcate am retrogradat. Sunt foarte dezamăgit, pentru că am fost aproape să ne salvăm. Nu ştiu ce va fi din vară. Deocamdată trebuie să încheiem campionatul. Băieţii sunt afectaţi după ceea ce s-a întâmplat. Ei sunt profesionişti şi sper ca acum, când nu mai este nicio presiune"...

Petre Grigoraş: "Cum să fie atmosfera? Încercăm să trecem de orice probleme şi să mergem până la capăt. Avem de luat o revanşă faţă de Botoşani, ne-au cam bătut în meciul precedent. Revin Torres şi Javi, încercăm marea provocare, o victorie cu Botoşani, de ce nu şi o victorie cu Voluntarii, unde va fi un meci care"...

Daniel Mogoșanu: "Pentru noi este cel mai important moment din acest campionat. Cei care vor intra pe teren trebuie să dea totul în această partidă. Este un joc care poate salva sezonul. Este un meci de totul sau nimic. Ne batem pentru obiectivul pe care-l avem, echipa merită să ajungă pe locul 7.

Adrian Falu): "Am obţinut o victorie mare la Iaşi. Suntem aproape salvaţi de la retrogradare. Am un lot bun şi eram sigur că nu vom retrograda. Anul trecut ne-am salvat în ultima etapă. Acum putem să o facem mai repede. CFR Cluj este cea mai bună echipă din play-out. A câştigat şi Cupa României".

Ionel Gane: "Meciul de mâine este unul de totul sau nimic! Voluntariul n-a mai câştigat în ultima vreme, vine după şase înfrângeri consecutive, iar noi trebuie să profităm de asta. Avem două victorii la rând, suntem într-un moment foarte bun, echipa are încredere, are un moral bun şi, evident ne propunem să nu ieşim"...

Leo Grozavu: "Nu cred că putem numi un derby confruntarea de luni. În schimb, se anunţă un meci spectaculos. De fiecare dată jocurile împotriva Craiovei sunt atractive şi cu siguranţă şi această partidă va fi foarte interesantă. Craiova îşi doreşte să acumuleze puncte în vederea participării în Europa League".

Ionel Gane: "Întâlnim, luni, Timişoara, o echipă care, şi ea, îşi joacă, probabil, ultima şansă de a rămâne în Liga 1. Cu Poli am obţinut prima noastră victorie din acest play-out, sper să facem un meci bun şi acum, să luăm cele trei puncte şi să încercăm, astfel, să ne agăţăm, încă o dată, de ceea ce înseamnă ultima"...

CSMS Iaşi are un culoar excelent pentru a-şi consolida poziţia de lider al play-out-ului eşalonului fotbalistic numărul unu, care asigură calificarea în Europa League. În etapa a 11-a, Iaşul, care are un avans de două puncte faţă de CS Universitatea Craiova, principala contracandidată la ocuparea locului 7...

António Conceição: "Sunt dezamăgit că am pierdut la Ploieşti. Nu am jucat cu rezervele, la CFR nici golgheterul Cristian López nu este mereu titular. Am odihnit câţiva jucători, dar nu mulţi. Ne dorim locul 7 şi Cupa României. Suntem sub Iaşi şi Craiova, dar dacă vom câştiga cu Voluntari"...

Petre Grigoraș: "Au jucători foarte buni și e normal să fiu îngrijorat și de forma lor, și de forma noastră. Eu nu vreau să vorbesc foarte mult de adversar, dar au câțiva jucători foarte interesanți. Sunt jucători care au cochetat și cu echipa națională, mă refer la Vătăjelu, Ivan, și Bancu era la moment dat în"...

George Ciorceri: "Am avut o perioadă grea, datorită a diverse motive și am obținut rezultate slabe. Acum au revenit jucătorii suspendați pentru meciul cu Viitorul și unu-doi dintre cei accidentați. Eu sper ca duminică să putem pune în teren o echipă competitivă și să terminăm cu fruntea sus acest campionat".

Sorin Popescu: "Fac parte dintr-un staff compus din 3 antrenori, toţi 3 ne consultăm înainte de a lua o decizie. Este lucrul pe care l-a decis conducerea clubului Voluntari, dar se pare că foarte multă lume crede că sunt pe post de marionetă aici. Dacă jucătorii vor aplica ceea ce am făcut la antrenamente"...

Edward Iordănescu: "Trebuie să câștigăm, să terminăm pe podium, să tragem cortina într-un mod frumos, așa cum a fost acest sezon. Mai avem o etapă, mai avem un obiectiv important, ne trebuie o victorie pentru a ne asigura podiumul și ar fi ceva extraordinar pentru Pandurii. . Trebuie să rămânem concentrați pe ce avem"...

Leo Grozavu: "Dor de revanşă există pentru toată lumea. Este o partidă de campionat foarte importantă. Ne dorim să continuăm seria rezultatelor bune, suntem într-un moment bun, băieţii sunt într-un moment bun după ultimele rezultate şi ne dorim să scoatem cât mai mult de la fiecare joc".

Cătălin Anghel: "Tot timpul contează ultima impresie. Încheiem un sezon foarte bun şi vrem să terminăm aşa cum se cuvine. Sper că va fi un meci frumos, între două echipe frumoase, care au crescut foarte mult în ultimul an. După cum ne-am propus la orice meci, vrem să câştigăm şi acum".

Ionel Gane: "Întâlnim adversarul cu care eu am debutat la Petrolul, atunci când am reuşit să obţinem şi primul punct din play-out. CFR este o echipă bună, cu jucători tehnici, jucători de valoare, un adversar căruia îi place să joace pe atac şi sper să facem un meci frumos. CFR va juca, marţi, finala Cupei României"...

Marius Şumudică: "Intăm în cantonament de Paşte, ăsta e fotbalul, cere sacrificii. Le facem și sperăm ca la sfârșit ne vom bucura terminând pe primul loc. Vom vedea. Întâlnim o echipă bună. În momentul în care am jucat cu ei pe Arena Națională, nu am crezut niciodată că putem câștiga cu 4-1".

Gheorghe Hagi: "Încercăm să facem un meci bun, să obţinem o victorie şi să terminăm pe locul 5. ASA este o echipă bună, experimentată şi sunt convins că va găsi soluţii, chiar dacă se spune că sunt multe absenţe. Mai sunt două meciuri din acest sezon şi după aceea ne vom gândi să facem o echipă competitivă".

Laurențiu Reghecampf: "Ne concentrăm pentru meciul de mâine, trebuie să ne câștigăm această partidă. O să stau în tribună, nu stau pe bancă așa cum am zis. O să stau în tribuna oficială, nu cred că mai are rost să comentăm ce s-a întâmplat marți la Comisia de Disciplină. Pentru mine lucrurile sunt clare".

Daniel Mogoșanu: "Am speranța că vom râmâne și după acest joc pe locul întâi. Dar ne așteaptă un joc dificil, echipa din Chiajna a adunat cele mai multe puncte din play-out. Ne aducem aminte și de meciul tur, când ei au avut un singur șut pe spațiul porții, și acela deviat, și ne-au învins cu 1-0"...

Petre Grigoraș: "CFR este o echipă echilibrată, constantă în evoluții. Dacă nu aveau acele depunctări aveau mari șanse să prindă play-off-ul. Este clar că ne va fi extrem de greu, mai ales că noi venim după un eșec usturător pe teren propriu. Mai sunt șase etape, trebuie să ne jucăm șansa până la capăt.

Nicolo Napoli: "E un meci foarte greu. Petrolul mai are însă şanse de a evita retrogradarea, va veni la victorie la Iaşi. Noi vom încerca să facem un meci foarte bun şi vom încerca să câştigăm. Avem mare nevoie de cele trei puncte. Ne creăm ocazii, însă greşim la finalizare. Sperăm să trecem peste această problemă".

Leo Grozavu: "Am văzut că cei de la Voluntari sunt foarte optimişti. Eu pot spune doar că avem o partidă importantă, sunt trei puncte puse în joc care ne dau posibilitatea că ne desprindem de zona periculoasă. Nu vreau să fac un război al declaraţiilor sau un război psihologic. Sper ca jucătorii să demonstreze pe"...

George Ciorceri: "Ocuparea locului 5 este motivaţia noastră pe mai departe. Prin prisma jocurilor, avem şansa asta, iar miza este orgoliul. Încercăm să fim arbitrul pe final de campionat, se creează o miză şi sper să-i mobilizeze pe jucători. Jucăm cu Astra și Steaua, care se bat la titlu, iar asta este o miză".

Daniel Mogoșanu: "Trecem printr-o perioadă grea, având în vedere că în ultimele trei etape nu am obținut decât un punct. Chiar dacă în ultima întâlnire directă am câștigat categoric cu Voluntariul, scor 3-0, acum sunt altele datele. Mai ales că ne confruntăm și cu câteva probleme de lot".

Edward Iordănescu: "Ne aşteaptă clar un joc foarte greu, însă suntem pregătiţi pentru asta, asta ne-am dorit, ne-am dorit să fim printre cele mai bune echipe ale României, să avem cei mai puternici adversari, aceste lucruri ne motivează. Este un joc care are o miză importantă, cel puţin o poziţie în clasament"...

Nicolo Napoli: "E un meci greu, de şase puncte. CFR are o echipă bună, iar entuziasmul calificării reuşite joi în finala Cupei va face să apară o oboseală pozitivă la ei. Au au în lot jucători obişnuiţi să joace din trei în trei zile, de când evoluau în cupele europene, aşa că nu vor avea probleme fizice".

Laurențiu Reghecampf (antrenor): "Cei de la Viitorul vor fi motivați, dar vom încerca să câștigăm meciul și să rămânem pe locul 2. Vor juca la fel ca în meciurile trecute, unde n-au avut noroc. Dacă mai aveau parte și de unele decizii luate împotriva lor mai mult ca sigur câștigau și ei unele partide".

Petre Grigoraş: "Etapa viitoare, pentru noi este o adevărată finală, cu Chiajna, iar în acel meci, singura noastră variantă este victoria. Dacă reuşim să câştigăm această partidă, păstrăm şanse reale de a ne salva de la retrogradare. Atâta timp cât mai sunt şanse matematice, noi trebuie să luptăm".

Ionel Gane: "Întâlnim o echipă care vine după o înfrângere drastică, 0-6 pe terenul lui CFR Cluj, şi care nu trece printr-o perioadă bună, pentru că se află şi ea, în acest moment, implicată în lupta pentru evitarea retrogradării. Cu siguranţă, va fi un meci dificil, dar asta nu schimbă cu nimic ideea"...

Edward Iordănescu: "Mergem să câștigăm la Viitorul, să ne impunem jocul. Nu va fi ușor, rămâne dezamăgirea că am fi putut mai mult. Sunt suficient de realist să spun că a fost un an de compromis, am jucat doar în deplasare, departe de casă și fără suporteri, plus problemele financiare".

Nicolo Napoli: "Încercăm să câștigăm acest playout. Avem acum un meci important acasă, cu Timișoara, o echipă în căutare de puncte. Avem nevoie de 3 puncte. Este un moment foarte important pentru noi. Jucăm cu o echipă bună, ce vine după victoria cu Voluntari. Ţinând cont de poziţia lor în clasament, sigur vor juca la victorie".

George Ciorceri: "Consider că suntem pe o pantă ascendentă. Am avut evoluții destul de bune în ultimele jocuri și puteam să ne trecem în cont prima victorie. Dacă vom continua așa, va veni și primul succes. Trebuie să eliminăm greșelile, să fim mult mai concentrați și atunci vom fi bucuroși la final".

Laurențiu Reghecampf: "Trebuie să înțelegeți însă că n-o să se termine campionatul cu meciul de sâmbătă. Mai sunt încă meciuri importante. Suntem obligați să câștigăm nu numai sâmbătă, ci și celelalte partide care vor urma. Avem șansa și putem să ajungem din nou pe primul loc! Suntem obligați să câștigăm".

Leo Grozavu: "Este un meci din campionat, ca toate celelalte. Mergem încrezători, pentru că avem nevoie mare de puncte, însă, în acelaşi timp, ştim că întâlnim o echipă puternică, o echipă pe care, din nefericire pentru noi, nu am reuşit niciodată să o răpunem pe terenul ei".

Daniel Mogoșanu: "Ne dorim să schimbăm bilanțul nostru în meciurile din deplasare odată cu acest joc. Întâlnim Petrolul, o echipă care arată bine după venirea lui Jerry Gane. O echipă care construiește, aduce bine mingea în fața porții. În ultimele două deplasări am câștigat la Ploiești și îmi doresc să menținem"...
|
|
|
|
S-au nascut azi

AC PERUGIA
Italia
121 ani
Ciprian Danciu
România
49 ani
Cornel Dinu
România
37 ani
Cornel Țălnar
România
69 ani
Cristian Panin
România
48 ani

Dario Dainelli
Italia
47 ani

Dídac Vilà
Spania
37 ani

Eric Wynalda
SUA
57 ani

George Apostol
România
34 ani

Gino Corioni
Italia
89 ani
Ibon Pérez Arrieta
Spania
49 ani

Jaime Bragança
Portugalia
43 ani
Jason Kodor
România
20 ani

Joaquín Alonso
Spania
70 ani

Marcin Wasilewski
Polonia
46 ani

Miroslav Klose
Germania
48 ani

Otto Addo
Ghana
51 ani

Sandro Cois
Italia
54 ani
Sascha Kirschstein
Germania
46 ani

Slavko Perović
Serbia
37 ani

Sokratis Papastathopoulos
Grecia
38 ani

Victor Aldana
Spania
45 ani

Wesley Sneijder
Olanda
42 ani
|
|
|
|