|






























|

Președintele Federației Internaționale de Fotbal, Joseph Blatter, care întreține incertitudinea în privința viitorului său, va monopoliza atenția cu ocazia celui de-al 63-lea Congres al forului, ce va avea loc joi și vineri în Insulele Mauritius, unde sunt așteptate reforme, dar nu și în ce privește limita de vârstă.

Finalistă anul trecut, Boca Juniors a fost eliminată miercuri noaptea (ora României) din Copa Libertadores în faza sferturilor de finală. Gruparea din Buenos Aires a fost scoasă din competiție de o altă echipă argentiniană, Newell's Old Boys, la loviturile de departajare (9-10).

Transferat de la FC Santos la Barcelona duminică, Neymar va fi prezentat publicului pe stadionul Nou Camp pe data de 3 iunie, a anunțat miercuri coordonatorul tehnic al echipei naționale a Braziliei, Carlos Alberto Pareira. Neymar va juca pentru Brazilia pe data de 2 iunie în amicalul cu Argentina de pe Maracana.

Antrenor la Braga din vara anului 2012, Jose Peseriro a plecat, a anunțat clubul lusitan miercuri după-amiază. Cele două părți s-au separate de comun accord. Braga a terminat pe locul al patrulea în clasament în campionatul Portugaliei, în spatele formațiilor Porto, Benfica și Sporting.

Suporterii echipei Standard Liege au protestat față de faptul că tehnicianului Mircea Rednic nu i-a fost prelungit contractul și cer plecarea președintelui Roland Duchatelet. "Plecarea lui Rednic, care a fost iubit și respectat de suporteri, arată incompetența președintelui Duchatelet", spun fanii.

Mijlocașul francez Paul Pogba, de la Juventus Torino, unul dintre cei mai talentați tineri jucători din Europa a acordat un interviu revistei France Football, în care a demonstrat încă o dată că este un fotbalist cu personalitate. Printre altele, el a vorbit și de despărțirea cu scandal de Manchester United.

Adrian Mutu, atacantul român al lui AC Ajaccio, a fost ales de L'Equipe în cel mai slab "11" din Ligue 1, pe baza notelor primite în recent încheiata ediție de campionat, în care corsicanii au reușit cu greu salvarea de la retrogradare. Media notelor primite de Mutu în actualul campionat este 4,8.

Atacantul italian Francesco Totti (36 ani) nu regretă că a rămas întreaga sa carieră la AS Roma, echipă al cărei căpitan este de mulți ani, deși a fost aproape de un transfer în Spania, la Real Madrid, în urmă cu aproximativ un deceniu. "ÃŽn 2004, am fost aproape de un transfer la Real Madrid", a declarat Totti.

Așa cum era de așteptat, Ricardo Carvalho a semnat un conztract cu AS Monaco. Fundașul, aflat la final de contract cu Real Madrid, a parafat o înțelegere valabil un sezon, dar și cu o opțiune de prelungire pentru încă unul. ÃŽn vârstă de 35 de ani, portughezul a mai evoluat la Porto, Chelsea și Real Madrid.

Examinarea ideii impunerii unei limite de vârstă și duratei mandatelor pentru oficialii FIFA nu se va afla pe ordinea de zi a Congresului FIFA, care se desfășoară joi și vineri în Insulele Maurițius, ea fiind amânată pentru Congresul din 2014 de la Sao Paulo, a indicat FIFA.

Ocupantă a locului 5 în clasamentul campionatul Poloniei după 28 de etape, Polonia Varșovia nu va juca în prima ligă în sezonul viitor, a anunțat marți după-amiază Federația Poloneză de Fotnal (PZPN). «Clubul are datorii către asigurările sociale, fisc și jucători», se arată într-un comunicat al federației.

Atacantul AS Roma, Pablo Osvaldo, a fost îndepărtat din lotul de fotbal al Italiei pentru Cupa Confederațiilor de către selecționerul Cesare Prandelli, din cauza comportamentului său de după finala Cupei Italiei, pierdută contra formației Lazio Roma, a anunțat luni Federația italiană de fotbal (FIGC).

Antrenorul ceh Karel Jarolim, care până la începutul lunii martie s-a aflat la conducerea clubului saudit de fotbal Al Ahli, va prelua clubul Al Wahda din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), scrie cotidianul sportiv ceh Sport. Jarolim (56 ani) a ajuns la un acord cu noul său club pentru un contract de doi ani.

Liga profesionistă de fotbal spaniolă a anunțat luni că a devansat ora de disputare a meciurilor echipelor Real Madrid și FC Barcelona din etapa a 38-a și ultima a campionatului Spaniei, Realul urmând să joace cu Osasuna Pamplona de la ora locală 17:00 (18:00 ora României), iar Barça va întâlni Malaga de la ora 19:00.

Atacantul brazilian Neymar a semnat, luni, contractul pe cinci ani cu echipa FC Barcelona și va veni săptămâna viitoare în Spania pentru a fi prezentat oficial de clubul catalan. Barcelona va plăti 28 de milioane de dolari clubului FC Santos, iar Neymar va primi un salariu de șapte milioane de euro anual.

Fotbalul european ne-a rezervat surprize plăcute de-a lungul sezonului pe teren dar și la conferințele de presă de după sau dinaintea meciurilor. Unii dintre protagoniștii celor mai amuzante declarații sunt antrenori sau fotbaliști care activează la cel mai înalt nivel.

TSG 1899 Hoffenheim a reușit să se mențină în Bundesliga, după ce luni seară a învins cu scorul de 2-1, în deplasare, pe Kaiserslautern într-un meci de baraj jucat într-o singură manșă. Abraham ('44) și Vestergaard ('74) au marcat golurile oaspeților. Pentru "dracii roșii" a punctat Baumjohann ('65).

Spaniolul Rafael Benitez este noul antrenor al echipei italiene SSC Napoli. Anunțul a fost făcut luni seară de proprietarul și totodată președintele acestui club, Aurelio de Laurentiis, într-o postare pe contul lui de Twitter. «Rafa Benitez este noul antrenor al lui Napoli», a scris omul de afaceri.

Filippo Inzaghi a declarat că are sentimentul că nu s-a retras încă din fotbal. Fostul atacant al Milanului se ocupă acum ca antrenor de o grupă de copii cu vârsta sub 16 ani a clubului Lombard. "Eu nu am sentimental că m-aș fi retras. Oricum, sunt mândru de imagine ape care am lăsat-o în urmă", a spus el.

Un gol marcat în prelungiri de atacantul Kevin Phillips, în minutul 105, din penalty, i-a permis formației Crystal Palace să câștige cu 1-0 finala play-off-ului de promovare disputat cu Watford.Meciul s-a jucat luni seara de la ora 19.00, pe stadion Wembley, cel care găzduise sâmbătă finala Ligii Campionilor.

Antrenorul român Mircea Rednic s-a despărțit luni de echipa belgiană Standard Liege, la o zi după ce a reușit s-o califice în viitoare ediție a Europa League la fotbal, anunță presa din Belgia. Rednic a reușit s-o redreseze pe Standard, care era doar pe locul 7, cu 16 puncte din 12 meciuri, la sfârșitul lui octombrie.

Echipa AS Monaco, nou-promovată în prima ligă franceză de fotbal, a acceptat să plătească 60 milioane euro în schimbul atacantului coulmbian Radamel Falcao de formația Atletico Madrid, acesta fiind cel mai scump transfer din istoria Ligue 1, anunță cotidianul sportiv L'Equipe.

Procuratura din Budapesta a acuzat 45 de persoane, între care jucători, arbitri, antrenori și conducători de club, că ar face parte dintr-o rețea care truca meciuri, condusă de un cetățean din Singapore, pe numele căruia a fost emis un mandat internațional de reținere. Printre meciurile investigate se numără o partidă a...

Jeremy Menez, atacantul lui Paris Saint-Germain, s-a accidentat și a fost înlocuit de Alexandre Lacazette (Olympique Lyon) în lotul echipei Franței pentru turneul sud-american pe care "Les Bleus" îl vor efectua între 1 iunie și 10 iunie, anunță revista France Football. Jeremy Menez acuză dureri în zona lombară.

Președintele Uniunii Europene de Fotbal, Michel Platini, dorește ca în Europa să fie înființată o forță specială de poliție pentru sport, care să se ocupe de pariurile ilegale, corupție, trucarea meciurilor, doping și huliganism. Conform Associated Press, care a intrat în posesia unei copii a discursului pe care Platini...

Portarul argentinian Pablio Migliore, care și-a reziliat recent contractul cu echipa de fotbala San Lorenzo, va evolua din această vară la Dinamo Zagreb, au confirmat vineri conducătorii campioanei Croației. "Aducem un portar cu adevărat excelent", a declarat directorul executiv al clubului din Zagreb, Zdravko Mamic.

Fundașul portughez Fabio Coentrao dorește să se despartă în această vară de echipa spaniolă Real Madrid, unde nu se simte dorit, iar viitoarea sa destinație ar putea fi Premier League, scrie presa lusitană. "ÃŽncă din prima zi în care am venit la Real am simțit că nu sunt dorit", a declarat Coentrao.

După ce a pierdut campionatul în penultima etapă, primind un gol în ultimul minut de la Porto, apoi finala Europa League cu Chelsea cam în aceeași manieră, Benfica Lisabona a pierdut, surprinzător, duminică seară, și finala Cupei Portugaliei. Benfica a condus cu 1-0 pe Guimaraes dar a sfârșit prin a fi învinsă.

Toulouse - Montpellier 2 - 0, Bordeaux - Evian Thonon Gaillard 2 - 1, Bastia - Sochaux 0 - 0, Valenciennes - Troyes 2 - 1, Brest - Nancy 1 - 2, Ajaccio - Nice 0 - 2, Lille - Saint Etienne 1 - 1, Lyon - Rennes 2 - 0, Marseille - Reims 0 - 0, Lorient - Paris Saint Germain 1 - 3

Betis - Zaragoza 4 - 0, Atletico Madrid - Mallorca 0 - 0, Athletic Bilbao - Levante 0 - 1, Valladolid - Celta Vigo 0 - 2, Osasuna - Sevilla 2 - 1, Espanyol - Barcelona 0 - 2, Getafe - Rayo Vallecano 1 - 2, Valencia - Granada 1 - 0, Real Sociedad - Real Madrid 3 - 3, Malaga - Deportivo La Coruna 3 - 1

Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Jose Mourinho, nu l-a inclus pe portarul Iker Casillas, căpitanul reprezentativei Spaniei, în lotul pentru partida cu Real Sociedad, programată duminică seara, în cadrul penultimei etape din Primera Division, precizează France Football.

Cariera de fotbalist a starului David Beckham s-a încheiat oficial, mijlocașul englez nefiind inclus în lotul echipei Paris Saint-Germain pentru partida din deplasare cu Lorient programată duminică, în ultima etapă a campionatului de fotbal al Franței. ÃŽn aceste condiții, ultimul meci al lui Beckham înainte de...

Echipa Dinamo Moscova, antrenată de fostul internațional român Dan Petrescu, a ratat calificarea în viitoarea ediție a competiției Europa League, fiind ținută în șah pe teren propriu de FC Volga Nijnîi Novgorod (scor 0-0), duminică, în ultima etapă a campionatului de fotbal al Rusiei.

Clubul german de fotbal Hamburger SV s-a despărțit pe cale amiabilă de directorul sportiv Frank Arnesen, după ce consiliul director a renunțat să-i mai prelungească contractul danezului. Clubul german s-a clasat pe locul 7 în acest sezon din Bundesliga, ratând la mustață calificarea în Europa League.

"Stadio Olimpico" găzduiește astăzi, de la ora 19.00, una dintre cele mai așteptate și tensionate finale de Cupa Italiei din istorie. Va fi un derby între Lazio și AS Roma, iar miza nu este doar trofeul ci și participarea în viitoarea ediție a Ligii Europa.

Atacantul echipei braziliene FC Santos a anunțat printr-o postare pe contul său de Twitter că luni se va deplasa la Barcelona pentru a semna cu gruparea "blau-grana" un contract. "Nu puteam să mai aștept și am ținut să anunț că am luat această decizie", a scris Neymar, care totodată le-a mulțumit fanilor lui Santos.

Fostul internațional englez Carlton Cole a părăsit clubul West Ham United, unde a evoluat în ultimii 7 ani. Cole, 29 ani, a jucat 237 meciuri și a marcat 57 de goluri pentru "ciocănari", dar în acest sezon a înscris doar 2 goluri în 29 de jocuri. La naționala Angliei, Cole a jucat de 7 ori.

Antrenorul spaniol Rafael Benitez, aflat la final de contract cu echipa engleză Chelsea Londra, pe care a condus-o la victorie în Europa League, este foarte aproape de a semna cu formația italiană SSC Napoli, susține presa din Peninsulă. Benitez și-ar fi dat deja acordul să preia gruparea napolitană.

Atletico Madrid, recenta câștigătoare a Cupei Spaniei, a câștigat cu scorul de 2-0 meciul amical disputat miercuri, la Singapore, împotriva unei selecționate a ligii locale de fotbal. Golurile madrilenilor au fost marcate de Raul Garcia (minutul 28) și Diego Costa (minutul 86).

Noul selecționer al naționalei de fotbal a Camerunului este germanul Volker Finke, care are ca obiectiv calificarea "Leilor neîmblânziți" la turneul final al Cupei Mondiale din 2014. Germanul a antrenat SC Freiburg între 1991 și 2007, apoi Urawa Red Diamonds în Japonia și FC Koln.

Werder Bremen l-a transferat definitiv pe atacantul Nils Petersen de la Bayern Munchen, fostul internațional german de tineret semnând joi un contract pe patru ani cu clubul de fotbal din nord-vestul Germaniei. ÃŽn vârstă de 24 ani, Petersen a evoluat sub formă de împrumut la Werder în sezonul recent încheiat.

Echipa antrenată de românul Mircea Rednic, Standard Liege, a fost învinsă de KAA Gent cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, în deplasare, în prima manșă a barajului belgian pentru Europa League la fotbal. Câștigătoarea acestui play-off se va califica în turul II preliminar al Europa League.

Echipele argentiniene Boca Juniors și Newell's Old Boys, au terminat la egalitate, 0-0, într-o partidă din cadrul primei manșe a sferturilor de finală ale Copei Libertadores, cea mai importantă competiție rezervată cluburilor de fotbal din America Latină, desfășurată joi seara pe stadionul "La Bombonera" din Buenos Aires.

Clubul brazilian de fotbal FC Santos nu a primit încă nicio propunere interesantă din partea cluburilor europene pentru transferul vedetei sale Neymar, care rămâne la gruparea carioca, a declarat miercuri directorul de comunicare al echipei, Arnalo Hase. "Nu sunt noutăți legate de Neymar", a declarat Hase.

Venezuela a învins pe El Salvador cu scorul de 2-1 (0-1), într-un meci amical de fotbal jucat pe stadionul "Metropolitano" din Merida (Venezuela), în fața a 30.000 de spectatori. Oaspeții au deschis scorul prin Darwin Ceren (23), dar venezuelenii au întors scorul după pauză, grație golurilor semnate de Cesar Gonzalez...

Echipa TSG 1899 Hoffenheim a învins, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0), formația FC Kaierslautern, în prima manșă a barajului de promovare/retrogradare în Bundesliga. Golurile învingătorilor au fost marcate de Firmino (11, 29) și Schipplock (67), în timp ce pentru oaspeți a înscris Idrissou, în minutul 58.

Panathinaikos Atena este unul dintre cele opt cluburi din Grecia care nu au primit licența pentru a disputa viitoarea ediție de campionat, anunță revista France Football. Panathinaikos a încheiat campionatul pe un dezastruos loc 6, la 37 de puncte de câștigătoarea titlului, Olympiakos Pireu.

Comitetul Executiv al Uniunii Europene de Fotbal, reunit joi la Londra, a autorizat aplicarea unor sancțiuni mai dure în cazul producerii de incidente rasiste, începând cu data de 1 iunie, când va intra în vigoare noul său Regulament disciplinar. "Vrem să transmitem un mesaj puternic în privința unui astfel de comportament".

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona va organiza în luna august 2 meciuri, în Israel și Palestina, cu copii israelieni și palestinieni, în prezența jucătorilor primei echipe, campioană a Spaniei, a anunțat gruparea catalană. "FC Barcelona, cu ajutorul guvernului Israelului și al Autorității naționale"...

Antrenorul echipei Real Madrid, portughezul Jose Mourinho, și compatriotul său, atacantul Cristiano Ronaldo, au primit câte o suspendare de două meciuri în urma incidentelor care au avut loc cu ocazia finalei Cupe Spaniei la fotbal, pierdută în fața rivalei Atletico Madrid.
|
|
|
|
S-au nascut azi

Alessandro Matri
Italia
42 ani

Andrea Cossu
Italia
42 ani

Bernard Lacombe
Franța
74 ani

Boudewijn Zenden
Olanda
50 ani

Carlos Roa
Argentina
57 ani
Cristian Oroș
România
42 ani

Dany Verlinden
Belgia
63 ani

E.Papasterianos
Grecia
39 ani
Emanuel Vasi
România
29 ani

Florin Răducu
România
56 ani

Gohi Bi Cyriac
Coasta de Fildeș
36 ani

HOVERLA UZHHOROD
Ucraina
101 ani

Isaac Donkor
Ghana
31 ani
Marian Dinu
România
58 ani

Mario Kirev
Bulgaria
37 ani
Marius Diță
România
51 ani

Maurizio Galli
Italia
64 ani

Mbark Boussoufa
Maroc
42 ani

Mihai Milaș
România
42 ani

Petar Vukčević
Muntenegru
39 ani

Sylvain Ripoll
Franța
55 ani

Vladimir Petković
Bosnia
63 ani
|
|
|
|