Atacantul lui Villarreal CF, Nihat Kahveci este aproape să se transfere la Beşiktaş, conform presei turce.
Jucătorul de 29 de ani este în negocieri cu fostul său club, de la începutul lunii ianuarie. Clubul spaniol cere o sumă în jurul valorii de 4,5 milioane de euro în schimbul internaţionalului turc. Astfel Nihat ar semna un contract valabil pe trei sezoane şi se aşteaptă ca în următoarele ore să se oficializeze transferul.
Nihat este un produs al centrului de juniori al lui Beşiktaş. Acesta a debutat în prima echipă a "vulturilor" în 1997, pentru care a jucat timp de 5 ani. Apoi, în 2002 a fost adus de fostul lui antrenor de la Beşiktaş, John Toschak, la Real Sociedad, unde a avut cea mai bună perioadă în cariera sa. În primul sezon a fost pe locul 3 al golgheterilor cu 23 de goluri sub Roy Makaay (29 de goluri) de la Deportivo şi la egalitate cu brazilianul Ronaldo de la Real Madrid.
De asemenea la Real Sociedad a făcut o pereche formidabilă în atac cu atacantul sârb Darko Kovačević, care l-a făcut pe jurnalistul Phil Ball să-i numească "Gigantul şi Piticul", punctând pe diferenţa de înălţime a celor doi (Nihai - 1.75 m şi Kovačević - 1.87 m).