Atacantul lui Olympique Lyon, Karim Benzema, a fost desemnat jucătorul anului în Franţa, în urma unei anchete efectuate în rândul jucătorilor profesionişti din Hexagon, trofeu care i-a fost înmânat chiar de fosta legendă a fotbalului francez, Zinedine Zidane, informează AFP.
Benzema, internaţional francez în vârstă de 20 de ani, a evoluat de 35 de ori pentru Lyon, care este al un pas de a cuceri cel de-al 7-lea titlu de campioană în Franţa. Atacantul francez a evoluat petru Lyon şi în Liga Campionilor în ediţia din acest an, unde a bifat patru prezenţe.
Benzema a marcat 23 de goluri în ambele competiţii şi va fi unul dintre oameni de bază ai naţionalei lui Domenech, la EURO 2008, unde Franţa este în grupă cu România, Italia şi Olanda.
"Nu am visat vreodată că o să cuceresc acest trofeu, sunt absolut încântat", a declarat Benzema. "Vreau să marchez cât mai multe goluri pentru Lyon, iar obiectivul nostru este de a realiza primul event din istorie", a mai spus Benzema.
Atacantul francez este dorit de Sir Alex Ferguson la Manchetser United, dar, după festivitatea de premiere, Benzema a afirmat că va rămâne şi în sezonul viitor la O. Lyon.
Cu o etapă înainte de finalul campionatului, O. Lyon este lider în Franţa, cu două puncte mai mult decât urmăritoarea Bordeaux. În ultima etapă, Lyon va juca în deplasare, la Auxerre, iar Bordeaux va juca tot în deplasare, la Lens. Lyon este calificată şi în finala Cupei Franţei, unde va întâlni pe PSG, la 28 mai, pe "Stade de France".
Realitatea TV