Internaţionalul francez Steve Savidan este nevoit să se retragă din activitate la vârsta de 31 de ani, după ce în timpul vizitei medicale care ar fi trebuit să preceadă transferul său de la Caen la AS Monaco i s-a descoperit o anomalie la inimă.
Fostul atacant al lui Valenciennes a marcat 14 goluri în ediţia precedentă din Ligue 1, dar echipa sa a retrogradat în liga secundă.
Savidan (31 de ani) a bifat singura sa selecţie în naţionala Franţei în luna noiembrie a anului trecut, cu ocazia unui amical cu reprezentativa Uruguayului.
După ce Caen a retrogradat în Ligue 2, golgheterul echipei, Steve Savidan, a fost curtat de mai multe cluburi din prima ligă franceză, printre care AS Moncao sau PSG.
Fostul patron al grupării Marseille, Robert Louis-Dreyfus, lasă o avere de 1,15 miliarde euro
Revista economică elveţiană Bilanz îl plasează pe Robert Louis-Dreyfus, fostul patron Marseille, ce a murit sâmbătă, pe a 77-a poziţie a clasamentului celor mai bogaţi oameni din Elveţia la sfârşitul anului 2008, cu o avere estimată la 1,75 miliarde franci elveţieni (1,15 miliarde euro).
Fostul preşedinte al grupului de echipamente sportive Adidas a fost îndepărtat treptat din rolurile de conducere deţinute în cadrul mai multor companii în ultimii ani.
Acesta a fost membru al consiliului de administraţie în cadrul Louis Dreyfus Finances SA, companie cu o capitalizare de 8 miliarde franci, din 2001 până în decembrie 2007, potrivit registrului de comerţ din Zurich.
Acţionar majoritar în cadrul LD Commodities, divizia de materii prime a grupului Louis-Dreyfus, cu sediul în Paris, acesta s-a retras recent şi din rolul activ pe care în avea în cadrul acestei companii, potrivit Bilanz.
LD Commodities domină comerţul internaţional de bumbac şi este printre principalii producători de cereale, cafea şi citrice. Sub conducerea sa, compania s-a lansat şi în fabricarea şi comercializarea biocarburanţilor.
După 2003, Robert Louis-Dreyfus a fost şi preşedintele consiliului de administraţie al grupului internaţional de marketing sportiv Infront Sports & Media, al cărui preşedinte este Philippe Blatter, noul preşedinte al federaţiei internaţionale de fotbal FIFA, potrivit registrului de comerţ.
Patronul grupării franceze Olympique Marseille, Robert Louis-Dreyfus, bolnav de leucemie, a decedat sâmbătă noapte la vârsta de 63 de ani.
"Dreyfus a decedat într-un spital din Zurich, acolo unde făcea un tratament pentru leucemie", au afirmat surse din cadrul clubului francez.
Omul de afaceri preluase Olympique Marseille în anul 1997 şi investise de atunci aproximativ 200 de milioane de euro în club.