Echipa franceză Paris Saint-Germain a învins cu scorul de 3-0 (2-0) formaţia italiană Fiorentina, într-un meci amical de fotbal disputat miercuri seara, pe stadionul 'Artemio Franchi' din Florenţa.
Golurile au fost marcate de: Erding (min.26), Giuly (min.34) şi Luyindula (min.50).
Atacantul român Adrian Mutu a fost titular la Fiorentina, părăsind terenul în minutul 61, când a fost înlocuit cu Jefferson.
Înaintea jocului a avut loc prezentarea lotului echipei Fiorentina pentru viitorul sezon, Adrian Mutu fiind cel mai ovaţionat jucător din lotul grupării 'viola'.
"Vreau să le mulţumesc suporterilor pentru susţinere, chiar dacă au fost în număr mic la stadion. Acesta a fost prima mea partidă importantă după 4 luni şi sunt mulţumit cum m-am prezentat din punct de vedere fizic, fără probleme la genunchi sau cot. Nimănui nu îi convine să piardă, însă aşa am păţit de de fiecare dată în ultimii ani, la primul meci al sezonului. În această perioadă se lucrează din greu şi se aleargă foarte mult. Important este să ne regăsim forma maximă până la primele meciuri oficiale. Ştim ce greşeli am comis în seara asta şi le vom corecta", a spus Mutu la finalul jocului.