Adrian Mutu nu va juca, din cauza unui atac de febră, în această seară în meciul amical pe care echipa sa, Fiorentina, îl va disputa cu Aston Villa, anunţă site-ul oficial al clubului italian, citat de sport.ro.
Meciul cu Aston Villa, programat astăzi (sâmbătă, de la ora 17:00), este ultimul amical internaţional pentru echipa lui Cesare Prandelli înaintea partidei din play-off-ul pentru Liga Campionilor Sporting Lisabona.