Hajduk Split a remizat pe teren propriu, cu formaţia Inter Zapresic, scor 2-2, într-un meci care a contat pentru etapa a 4-a a campionatului Croaţiei şi în care mijlocaşul român Florin Cernat a evoluat în repriza a doua, informează site-ul oficial al clubului.
Florin Cernat a început meciul ca rezervă şi a fost introdus pe teren, la pauză, în locul lui Ticinovic. Golurile celor de la Hajduk au fost reuşite de Ticinovic (31) şi Ibricic (69-penalty).
Hajduk Split a rămas pe locul 14 în clasament, cu doar două puncte obţinute în 4 meciuri jucate.