Formaţia Fenerbahce, adversara Stelei în grupa H a Ligii Europa, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Manisaspor, într-un meci din etapa a IV-a a campionatului Turciei.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Guiza '79 şi Semih -foto- '90+4. Pentru Manisaspor a înscris Ergin, în minutul 86.
Echipa din Istanbul a rămas în inferioritate numerică, în minutul 75, când a fost eliminat Emre.
Formaţia antrenată de Christoph Daum a evoluat în următoarea formulă: 1. Volkan Demirel - 15. Bekir Irtegun, 19. Onder Turacî, 2. Diego Lugano, 3. Roberto Carlos - 8. Kazîm (66. Mehmet Topuz '72), 5. Emre Belozoglu, 16. Cristian Baroni, 27. Santos (23. Semih Şenturk '72) - 10. Alex, 9. Daniel Guiza (58. Bilica '90).
Fenerbahce este adversara Stelei în grupa H a Ligii Europa. Echipa din Istanbul are programat meciul tur cu Steaua, în data de 22 octombrie, la Bucureşti, iar partida retur va avea loc la 5 noiembrie, la Istanbul.
"Steaua e cel mai dur adversar al lui Fener!"
Atacantul echipei turce Fenerbahce Istanbul, Semih Şenturk, a declarat, duminică, că cel mai puternic adversar din grupa H a Ligii Europa va fi formaţia Steaua Bucureşti, informează site-ul oficial al UEFA.
"A fost o tragere bună. Cel mai dificil adversar din grupă va fi Steaua. Twente este şi ea o echipă bună din Olanda. Pe Şerif o ştim din disputele cu Beşiktaş din Liga Campionilor. Anul trecut am avut un sezon european dezamăgitor, vrem să ne revanşăm acum sub comanda lui Christoph Daum. Fanii noştri au aşteptări mari şi vrem să nu îi dezamăgim" a spus jucătorul turc, informează MEDIAFAX.
Echipa Steaua Bucureşti va juca în grupa H a Ligii Europa, cu formaţiile Fenerbahce Istanbul (Turcia), Twente Enschede (Olanda) şi Şerif Tiraspol (Moldova), conform tragerii la sorţi care a avut loc, vineri, la Monte Carlo.
"Partidele dintre Fener şi Steaua vor decide câştigătoarea grupei"
Directorul sportiv la clubului Fenerbahce, Aykut Kocaman,a comentat tragerea la sorţi a Ligii Campionilor. Oficialul este de părere că meciurile turcilor cu Steaua vor decide câştigătorea grupei H, informeză site-ul oficial al grupării, citat de Mediafax.
"Putem spune că am picat într-o grupă bună. Dintre adversari, pe Steaua o cunoaştem cel mai bine. Twente este o echipă în creştere din fotbalul olandez, iar Șerif a jucat cu Beşiktaş în preliminariile Ligii Campionilor, anii trecuţi. Părerea mea este că meciurile dintre noi şi Steaua vor decide câştigătoarea grupei. Să nu se îndoiască nimeni de faptul că ne vom lupta cu toată forţa şi vom ajunge departe", a spus Kocaman.
Steaua va întâlni în grupa H formaţiile Fenerbahce (Turcia), Twente Enschede (Olanda) şi Şerif Tiraspol (Moldova).
Daum: "Îl vom întâlni la Bucureşti pe Gigi Becali, un vechi prieten"
Cristoph Daum, antrenorul turcilor de la Fenerbahce, este bucuros că formaţia pe care o conduce va da piept cu Steaua în grupele Europa League. Tehnicianul german va avea astfel ocazia să îşi revadă un vechi prieten, pe finanţatorul "roş-albaştrilor", Gigi Becali, notează site-ul oficial al grupării din Turcia.
Antrenorul turcilor a afirmat şi că Steaua este o echipă puternică, alcătuită din mulţi internaţionali, dar care poate fi învinsă de Fener.
"Suntem mulţumiţi de tragerea la sorţi. Sunt unele grupe mai dificile decât a noastră. Am urmărit echipa Steaua în sezonul trecut, în Liga Campionilor. Steaua are experienţă şi dispune de mulţi internaţionali. E o echipă puternică, dar care poate fi bătută, putem trece de ea. Am urmărit-o pentru că îmi dorisem un jucător de la Bucureşti. Patronul Becali este un vechi amic. Vom întâlni acolo un prieten", a spus Daum pentru Fenerbahce TV.
Steaua va juca în grupa H a Europa League, în compania turcilor de la Fenerbahce, a batavilor de la Twente şi a moldovenilor de la Şerif Tiraspol.