|






























|
Mutu vrea sa faca mai multe donatii in contul despagubirii catre Chelsea
Atacantul Adrian Mutu a declarat, într-un comunicat remis agenţiei Ansa, care este adresat clubului Chelsea şi FIFA, că doreşte să facă mai multe donaţii, la asociaţii de caritate din Italia, Anglia şi România, în contul despăgubirii de 17 milioane de euro către clubul londonez.
" Către Chelsea FC. Către Comitetului de disciplină al FIFA. Către preşedintele FIFA, domnul Joseph Blatter. Mă adresez cu această scrisoare clubului Chelses şi organelor competente ale FIFA pentru a exprima următoarele: În ceea ce priveşte povestea lungă şi complexă pe care o am cu Chelsea în faţa organelor de justiţie ale FIFA, care, recent, m-au obligat să plătesc suma de 17.183.990 euro, plus dobânda şi taxele legale, am spus deja public că respect verdictele emise de orice autoritate cu caracter internaţional, ce ar trebui să fie formulate în termeni percepuţi independent şi obiectiv. Eu nu pot împărtăşi motive de fapt şi juridice ce au stat la baza acestor verdicte şi de aceea am intenţia, dacă va fi necesar, să continui lupta, în toate locurile în care este posibil să-mi apăr drepturile mele ca om şi ca fotbalist. În acelaşi timp, vreau să comunic că nu «pot» plăti această sumă şi nicio persoană fizică în situaţia mea nu poate, în mod realist, să o facă şi poate nicio companie, chiar şi cele de dimensiuni apreciabile. Nu este o chestiune de voinţă ci de înţelegere a unui principiu raţional şi natural de «non exigibil». Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat atunci când jucam pentru Chelsea şi pentru că nu i-am putut aduce acestui club, din mai multe motive, ceea ce valoarea echipei şi a conducerii ar fi meritat", se arată în comunicatul românului.
Atacantul român propune un mod de rezolvare a acestei probleme. " Cred, însă că cel mai bun mod de a rezolva această problemă, care ar mulţumi ambele părţi, este următorul: am de gând să fac, cu titlu de tranzacţie pentru litigiu în curs, o donaţie semnificativă către o asociaţie oarecare din Florenţa sau din altă parte din Italia, care se ocupă cu recuperarea tinerilor ce au avut probleme legate de consumul de substanţe interzise, dar şi să efectuez o donaţie similară la o organizaţie de caritate aleasă de către clubul Chelsea în Londra sau în Anglia şi acelaşi lucru în ţara mea, România. Cu acest lucru nu vrea să fac simple gesturi de «caritate», ci să demonstrez, chiar şi clubului Chelsea, că lumea noastră este capabilă să-şi amintească scopul social real al sportului şi că este capabilă să depăşească disputele sale pentru a-i ajuta pe tinerii ce suferă şi care, de asemenea, au făcut greşeli, uneori şi din cauza mesajelor educative negative ce provin din diferite sfere ale societăţii, inclusiv din lumea sportului, şi că nu ar trebui să fie distruşi ca oameni, ci recuperaţi la adevăratele valori ale vieţii. Invit astfel public clubul Chelsea, dacă doreşte să se alăture, să încheie acest acord cu mine, sub patronajul autorităţilor FIFA, în oraşul Florenţa", mai scrie Adrian Mutu în comunicatul menţionat.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, la 31 iulie, că a respins memoriul formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA, care a hotărât, la 7 mai 2008, că jucătorul trebuie să plătească clubului Chelsea despăgubiri în valoare de 17 milioane de euro.
Taguri:
Adrian Mutu
Chelsea
FIFA
donatii
despagubiri
17 milioane de euro
Joseph Blatter
Comenteaza
Ultimele stiri - Stiri stranieri
Cristian Chivu se pregătește pentru primul său "Derby della Madonnina" ca antrenor al lui Inter Milano, confruntarea urmând să aibă loc în acest weekend, într-un "San...
Internaționalul român de tineret Rareș Ilie a făcut pasul în fotbalul italian, fiind împrumutat de la clubul francez OGC Nice la FC Empoli, formație care...
Florinel Coman nu mai face parte din lotul formației italiene Cagliari Calcio. Anunțul despărțirii a fost făcut luni, în mod oficial, de clubul din Serie A, iar atacantul...
Internaționalul român Alexandru Mitriță și-a făcut debutul în Superliga Chinei cu o prestație remarcabilă pentru echipa sa, Zhejiang Professional, într-un meci...
Edward Iordănescu, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, a fost numit oficial antrenor principal al clubului polonez Legia Varșovia. Anunțul a fost făcut joi...
Conform informațiilor publicate vineri de TuttoMercatoWeb, tehnicianul român Cristian Chivu va prelua banca tehnică a echipei Inter Milano, vicecampioana Italiei și a Europei. Se pare...
Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale de fotbal a României, a oficializat transferul la clubul italian Genoa, unde va evolua începând cu 1 iulie. Anunțul a fost făcut de clubul din...
Ianis Hagi a înscris un gol pentru Glasgow Rangers în "Old Firm", derby-ul de tradiţie al fotbalului scoţian, câştigat cu scorul de 3-0 în faţa campioanei Celtic Glasgow, joi...
Fotbalistul echipei belgiene Standard Liege, Răzvan Marin (22 de ani), a semnat un contract valabil 5 ani, începând din vară, cu Ajax Amsterdam, anunţă gruparea din prima...
Mijlocaşul român al echipei Standard Liege, Răzvan Marin, este aproape de un transfer la Ajax Amsterdam, unde este considerat succesorul lui Frenkie De Jong.
Potrivit De...
Fundaşul român Steliano Filip şi-a reziliat contractul cu echipa de fotbal Hajduk Split, a anunţat clubul croat pe site-ul său oficial.
Filip, în...
|
|
|
|
S-au nascut azi
AC MILAN
Italia
126 ani
Andrei Antohi
România
37 ani

Chris Chantler
Anglia
35 ani
Dejan Pešić
Serbia
49 ani

Francesco Graziani
Italia
73 ani

Horia Cârlan
România
62 ani
Ion Timofte
România
58 ani

Jeffrey van Nuland
Olanda
35 ani

José Shaffer
Argentina
40 ani

Joshua Rose
Australia
44 ani

Leonard Barbu
România
36 ani

Mame Biram Diouf
Senegal
38 ani

Mark Connolly
Irlanda
34 ani

Mark Wotte
Olanda
65 ani

Mats Hummels
Germania
37 ani

Maurice Setters
Anglia
89 ani
Mihai Căpăţână
România
30 ani
Mugurel Buga
România
48 ani
Nicolae Tătaru
România
94 ani

Paolo Zanetti
Italia
43 ani

Patrick McCourt
Irlanda de Nord
42 ani

Robert Craioveanu
România
50 ani

Roland Sandberg
Suedia
79 ani

SÃO PAULO FC
Brazilia
90 ani

Scott Booth
Scoția
54 ani

Sergei Pesyakov
Rusia
37 ani

Stanislav Manolev
Bulgaria
40 ani

Stanislav Šesták
Slovacia
43 ani

Štefan Čambal
Cehoslovacia
117 ani

Sylvain Distin
Franța
48 ani
Valentin Bădoi
România
50 ani

Wilfred Ndidi
Nigeria
29 ani

Željko Kalac
Australia
53 ani
|
|
|
|