Într-un interviu acordat revistei L'Equipe magazine, preşedintele Uniunii europene de fotbal, Michel Platini, a declarat că suprimarea eventuală printr-un vot al Adunării naţionale, măsură dorită de guvern, a Dreptului la imagine colectivă (DIC) "nu va afecta fotbalul francez.
Suprimarea DIC, drept care oferă o scădere de 30 la sută a cheltuielilor sociale ale patronatului la cluburile franceze, astfel aceştia putând propune contracte mai bune jucătorilor, a fost votată la prima lectură a legii finanţării securităţii sociale. Măsura a atras protestele tuturor sporturilor de echipă profesioniste franceze.
"Această suprimare nu va fragiliza fotbalul francez. Cei mai buni vor pleca dacă doresc să plece, pentru că, oricum, vor câştiga mai mult în străinătate. Benzema a plecat la Real Madrid şi cu toate acestea clubul său, Lyon, a profitat de avantajul pe care deputaţii vor să-l anuleze acum. Apoi, cum să faci publicul să accepte că băieţi care câştigă milioane ar putea să beneficieze de avantaje inaccesibile salariaţilor obişnuiţi? Îmi pare rău, nu mai merge", a declarat fostul internaţional francez.