Internaţionalul român al formaţiei ucrainene Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ a declarat că ar fi onorat dacă gruparea spaniolă Real Madrid s-ar interesa de el, aşa cum a notat cotiadianul As, dar consideră că e
"cale lungă" până la materializarea unui posibil transfer.
"Nu ştiu de niciun interes al celor de la Real Madrid pentru mine. De la a fi interesaţi de mine şi până la a ajunge eu pe acolo e cale lungă. Aşa că... E diferenţă mare. Să ajung eu acolo şi apoi vedem dacă fac faţă. Deocamdată sunt doar speculaţii. De aici şi până la a fi ceva concret e distanţă. E cale lungă până când oamenii să fie interesaţi de mine cu adevărat, să existe discuţii despre un posibil transfer. Aş fi onorat de interesul lor şi de un posibil transfer la Real Madrid. Cine nu ar fi?", a declarat Raţ.
Cotidianul spaniol As a notat, miercuri, că fundaşul echipei Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ, se află pe o listă a jucătorilor doriţi de Real Madrid, pe care mai figurează Carlos Cuellar (Aston Villa), Jonathan Cicero (Cruzeiro), Branislav Ivanovici (Chelsea), Nicolas Otamendi (Velez Sarsfield).
Antrenorul lui Şahtior, Mircea Lucescu, a declarat că
"ar fi excelent ca Raţ să ajungă la Real Madrid, sunt foarte bucuros şi mulţumit că există interes din partea spaniolilor. Răzvan ar face faţă în Spania fără nicio problemă, cu ce e mai prejos Şahtior Doneţk faţă de Real Madrid? E diferit campionatul în care evoluează cele două echipe, dar în rest suntem cam la acelaşi nivel''. ''Nu am vrut să-i dau drumul lui Raţ la o echipă sub nivelul lui Şahtior, dar poate va pleca acum, jucătorii trebuie daţi atunci când sunt ceruţi. Nu mă opun plecării lui Raţ, mai ales că are o vârstă. Răzvan e un jucător care are experienţă internaţională vastă, nu se accidentează şi ar fi o satisfacţie imensă pentru mine ca el să plece la Real Madrid", a mai spus Lucescu.