|






























|
Goian: Nu sunt un jucator care sa renunte si imi doresc sa raman la Palermo
Fundaşul român al US Palermo, Dorin Goian, a declarat, într-un interviu acordat Giornale di Sicilia, că vrea să rămână la echipa siciliană pentru a se lupta pentru un loc de titular, nedorind să fie împrumutat la o altă formaţie, informează site-ul mediagol.it.
"Concurenţa face bine, eu respect decizile antrenorului. Chiar şi atunci când Zenga la ultimele sale trei partide ca antrenor ale echipei din Palermo l-a preferat în defensivă pe Migliaccio, un coechipier care evolua la mijloc, am acceptat decizia lui. Totuşi, nu sunt un jucător care să renunţe la luptă, cred în muncă. La început a fost dificil, deoarece campionatul italian e unul dintre cele mai grele patru ligi din lume. Acum însă mă simt bine şi nu am discutat cu altă echipă, aşa cum s-a scris în presa română. Preşedintele grupării CFR Cluj (n.r. - Iuliu Mureşan) a spus că mă apreciază, dar eu am răspuns, într-un interviu, că vreau să rămân în Italia. Unii ziarişti români au intrepretat greşit cuvintele mele. În capul meu mă simt a fi un fotbalist al echipei Palermo şi vreau să reuşesc în provocare mea de aici", a precizat jucătorul român.
Fostul fundaş al Stelei a ţinut să precizeze câteva cuvinte legat de partida pe care Palermo o va disputa, sâmbătă, cu Parma, şi în care Goain are şansa să fi titularizat de tehnicianul Delio Rossi în locul coechipierului Cesare Bovo, suspendat pentru acest meci.
"Există un sentiment bun între antrenor şi echipă, dorim să ne refacem după înfrângerea cu Bari, acolo unde am pierdut un joc important. Împotriva Parmei trebuie să câştigăm. Vreau să fac un meci bun. Îi respect pe jucătorii de la Parma, în special pe Panucci, care are foarte multă experienţă, Biabiany, care e foarte rapid, şi Bojinov, care pot face o diferenţa", a spus Goian.
Goian a dezvăluit că fundaşul român Cristian Melinte era doborât, din punct de vedere psihic, după ce a aflat că a fost împrumutat de la Palermo la Piacenza.
"Cristian era trist şi terminat, din punct de vedere mental, iar eu am încercat să-l liniştesc explicându-i că aşa poţi ajunge fotbalist. Nu e simplu să reuşeşti atunci când evoluezi foarte puţin. El este tânăr şi la Piacenza poate prinde experienţă. Am un prieten mai puţin la echipă, dar nu sunt singur. Mă simt bine cu Bresciano, Kjaer şi în general cu toţi coechipierii mei", a completat Goian.
Fundaşul echipei Palermo, Cristian Melinte, a fost împrumutat, la începutul acestei săptămâni, clubului Piacenza, el urmând să evolueze la formaţia din liga a doua italiană până în vară.
Formaţia Palermo a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-2 (2-1), de echipa Bari, în etapa a 22-a a campionatului Italiei.
Partida US Palermo - AC Parma, din runda a 23-a din Serie A, va avea loc, sâmbătă, de la ora 19:00
Taguri:
US Palermo
Dorin Goian
Delio Rossi
Cesare Bovo
Serie A
Comenteaza
Ultimele stiri - Stiri stranieri
Győri ETO FC a detronat-o pe FTC și a devenit campioana Ungariei după 13 ani
ETO FC Győr a reușit una dintre cele mai mari surprize ale sezonului din fotbalul maghiar și a cucerit titlul de...
Cristian Chivu confirmă excelentul parcurs al lui Inter Milano și a fost desemnat antrenorul lunii decembrie în Serie A, după o serie de rezultate care au consolidat poziția de lider...
AS Roma a inițiat recent discuții exploratorii cu Tottenham Hotspur pentru fundașul român Radu Drăgușin, însă mutarea nu se află, în acest moment, într-o fază avansată. Informațiile...
Cristian Chivu se pregătește pentru primul său "Derby della Madonnina" ca antrenor al lui Inter Milano, confruntarea urmând să aibă loc în acest weekend, într-un "San...
Internaționalul român de tineret Rareș Ilie a făcut pasul în fotbalul italian, fiind împrumutat de la clubul francez OGC Nice la FC Empoli, formație care...
Florinel Coman nu mai face parte din lotul formației italiene Cagliari Calcio. Anunțul despărțirii a fost făcut luni, în mod oficial, de clubul din Serie A, iar atacantul...
Internaționalul român Alexandru Mitriță și-a făcut debutul în Superliga Chinei cu o prestație remarcabilă pentru echipa sa, Zhejiang Professional, într-un meci...
Edward Iordănescu, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, a fost numit oficial antrenor principal al clubului polonez Legia Varșovia. Anunțul a fost făcut joi...
Conform informațiilor publicate vineri de TuttoMercatoWeb, tehnicianul român Cristian Chivu va prelua banca tehnică a echipei Inter Milano, vicecampioana Italiei și a Europei. Se pare...
Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale de fotbal a României, a oficializat transferul la clubul italian Genoa, unde va evolua începând cu 1 iulie. Anunțul a fost făcut de clubul din...
Ianis Hagi a înscris un gol pentru Glasgow Rangers în "Old Firm", derby-ul de tradiţie al fotbalului scoţian, câştigat cu scorul de 3-0 în faţa campioanei Celtic Glasgow, joi...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abel Balbo
Argentina
60 ani

Alexi Lalas
SUA
56 ani
António Semedo
Portugalia
47 ani
BURSASPOR KULÜBÜ
Turcia
63 ani

Chinedu Obasi
Nigeria
40 ani
Daniel Tudor
România
52 ani
Darko Lukanović
Suedia
42 ani
Dino Eze
Nigeria
42 ani

Florin Popa
România
43 ani

Jean Claude Bozga
RD Congo
42 ani

KRC GENK
Belgia
38 ani

Luis García Postigo
Mexic
58 ani
Marian Ivan
România
57 ani
Marius Radu
România
49 ani

Peter Maes
Belgia
62 ani
Sacha Clémence
Franţa
38 ani

SANDNES ULF
Norvegia
115 ani

Șenol Güneș
Turcia
74 ani

Takuto Oshima
Japonia
28 ani

Thorben Marx
Germania
45 ani

Tony Sanneh
SUA
55 ani
Vinko Međimorec
Croaţia
30 ani

Vital Borkelmans
Belgia
63 ani

Yaser Yıldız
Turcia
38 ani

Zoltán Harsányi
Slovacia
39 ani
|
|
|
|