|






























|
Lazio, cea mai buna alegere din viata mea, declara Stefan Radu
Ştefan Radu, fostul fundaş al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, care s-a transferat în urmă cu doi ani la Lazio Roma, a devenit în acest sezon unul dintre jucătorii de bază ai grupării din capitala Italiei. reintrând în atenţia conducerii tehnice a reprezentativei României.
"Cred că transferul la Lazio a reprezentat cea mai bună alegere din viaţa mea... După ce am părăsit România, în urmă cu doi ani, am terminat-o cu barurile şi cluburile. Viaţa nocturnă nu mai există pentru mine şi îmi este mai bine aşa. Acum, doar în cazul unui eveniment extraordinar ies din casă după ora 22,30. De multe ori, prietenii glumesc pe seama mea, spunându-mi că mă comport ca un bătrânel", a declarat Ştefan Radu, într-un interviu acordat cotidianului italian "La Repubblica".
"Muncă şi profesionalism", acestea sunt secretele fundaşului român care, după un sezon, cel trecut, mai degrabă anonim şi sub aşteptări, a tras din greu la antrenamente pentru a reveni la cea mai bună formă.
"Ziua mea decurge astfel: mă trezesc, mă spăl, servesc micul dejun, merg la antrenament, care poate fi dimineaţă sau după-amiază, fac câteva exerciţii fizice, mănânc şi dorm. Ştiu că pare greu de crezut, însă, în doi ani n-am avut încă ocazia să vizitez cu adevărat Roma. Sincer, după pregătirea pe care o efectuăm, nu mai ai chef să te plimbi prin oraş. Nu sunt, însă, singur aici, o am lângă mine pe logodnica mea, Alexandra, şi mă văd cu prietenii de căte ori am timp liber", a adăugat fostul dinamovist.
Evoluţiile foarte bune din Serie A, care au atras atenţia unuia dintre marile cluburi europene, Bayern Munchen, l-au făcut pe Ştefan Radu să se gândească din nou la echipa naţională.
"Acum vreau să mă concentrez doar asupra evoluţiilor de la clubul meu, pentru a ieşi din situaţia dificilă în care ne aflăm. În ceea ce priveşte echipa naţională, cei intersaţi de mine au numărul clubului Lazio", a mai spus fundaşul român, care are mari şanse să facă parte din lotul convocat de Răzvan Lucescu în vederea amicalului România-Israel, programat pe 3 martie la Timişoara.
Ştefan Radu a evoluat ultima oară pentru "tricolori" în urmă cu 17 luni, sub comanda lui Victor Piţurcă, în partida România-Lituania (0-3), din debutul preliminariilor Cupei Mondiale 2010, disputată pe 7 septembrie 2008 la Cluj.
Taguri:
Stefan Radu
Lazio Roma
Dinamo Bucuresti
Romania
Serie A
Bayern Munchen
Razvan Lucescu
amical
Romania
Israel
Comenteaza
Ultimele stiri - Stiri stranieri
Győri ETO FC a detronat-o pe FTC și a devenit campioana Ungariei după 13 ani
ETO FC Győr a reușit una dintre cele mai mari surprize ale sezonului din fotbalul maghiar și a cucerit titlul de...
Cristian Chivu confirmă excelentul parcurs al lui Inter Milano și a fost desemnat antrenorul lunii decembrie în Serie A, după o serie de rezultate care au consolidat poziția de lider...
AS Roma a inițiat recent discuții exploratorii cu Tottenham Hotspur pentru fundașul român Radu Drăgușin, însă mutarea nu se află, în acest moment, într-o fază avansată. Informațiile...
Cristian Chivu se pregătește pentru primul său "Derby della Madonnina" ca antrenor al lui Inter Milano, confruntarea urmând să aibă loc în acest weekend, într-un "San...
Internaționalul român de tineret Rareș Ilie a făcut pasul în fotbalul italian, fiind împrumutat de la clubul francez OGC Nice la FC Empoli, formație care...
Florinel Coman nu mai face parte din lotul formației italiene Cagliari Calcio. Anunțul despărțirii a fost făcut luni, în mod oficial, de clubul din Serie A, iar atacantul...
Internaționalul român Alexandru Mitriță și-a făcut debutul în Superliga Chinei cu o prestație remarcabilă pentru echipa sa, Zhejiang Professional, într-un meci...
Edward Iordănescu, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, a fost numit oficial antrenor principal al clubului polonez Legia Varșovia. Anunțul a fost făcut joi...
Conform informațiilor publicate vineri de TuttoMercatoWeb, tehnicianul român Cristian Chivu va prelua banca tehnică a echipei Inter Milano, vicecampioana Italiei și a Europei. Se pare...
Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale de fotbal a României, a oficializat transferul la clubul italian Genoa, unde va evolua începând cu 1 iulie. Anunțul a fost făcut de clubul din...
Ianis Hagi a înscris un gol pentru Glasgow Rangers în "Old Firm", derby-ul de tradiţie al fotbalului scoţian, câştigat cu scorul de 3-0 în faţa campioanei Celtic Glasgow, joi...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abel Balbo
Argentina
60 ani

Alexi Lalas
SUA
56 ani
António Semedo
Portugalia
47 ani
BURSASPOR KULÜBÜ
Turcia
63 ani

Chinedu Obasi
Nigeria
40 ani
Daniel Tudor
România
52 ani
Darko Lukanović
Suedia
42 ani
Dino Eze
Nigeria
42 ani

Florin Popa
România
43 ani

Jean Claude Bozga
RD Congo
42 ani

KRC GENK
Belgia
38 ani

Luis García Postigo
Mexic
58 ani
Marian Ivan
România
57 ani
Marius Radu
România
49 ani

Peter Maes
Belgia
62 ani
Sacha Clémence
Franţa
38 ani

SANDNES ULF
Norvegia
115 ani

Șenol Güneș
Turcia
74 ani

Takuto Oshima
Japonia
28 ani

Thorben Marx
Germania
45 ani

Tony Sanneh
SUA
55 ani
Vinko Međimorec
Croaţia
30 ani

Vital Borkelmans
Belgia
63 ani

Yaser Yıldız
Turcia
38 ani

Zoltán Harsányi
Slovacia
39 ani
|
|
|
|