|
La Nazione: Mutu vrea sa-si reia antrenamentele
Atacantul Adrian Mutu, care a fost suspendat după ce a fost depistat pozitiv de două ori cu sibutramină, a revenit, luni, la Florenţa din vacanţa de câteva zile alături de familie, iar începând de marţi ar putea să-şi reia pregătirile alături de coechipierii de la Fiorentina, informează La Nazione.
"În primul rând semnalăm faptul că Mutu a revenit la Florenţa după câteva zile de vacanţă acasă la soţia sa Consuelo (a zburat de la Santo Domingo, cu escală la Paris, aterizând pe aeroportul Peretola la începutul după-amiezii). Al doilea este faptul că astăzi (n.r. - marţi) Mutu vrea să revină la antrenamente cu colegii de la Fiorentina. În al treilea rând, Mutu va fi audiat, la Roma, la începutul săptămânii viitoare (probabil luni) de către procurorul antidoping al CONI. Mutu vrea să demonstreze buna sa credinţă. Potrivit unor zvonuri se pare că procurorul ar putea să nu considere valid testul pozitiv de la Chelsea - deci Mutu nu va fi considerat recidivist -, dar îi va imputa jucătorului faptul că nu a informat medicul echipei din Florenţa că ia pilule pentru slăbit", notează publicaţia italiană, citată de firenzeviola.it
Potrivit site-ului calciomercato.com, Adrian Mutu are programat, marţi, o întâlnire cu avocaţii săi pentru a-şi pregăti apărarea în vederea audierilor la CONI.
Mutu a fost pentru prima oară în carieră depistat pozitiv la finalul anului 2004, pe vremea când evolua la clubul Chelsea Londra. Chelsea l-a achiziţionat, în vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma, contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping.
Atacantul Adrian Mutu a mai fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma a două controle antidoping, primul efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul Fiorentina - Bari, scor 2-1, din campionatul Italiei, şi al doilea la 20 ianuarie, după meciul Fiorentina - Lazio, scor 3-2, din Cupa Italiei. La 29 ianuarie, Comitetul Olimpic Italian a anunţat că a dat curs solicitării procurorului antidoping al Tribunalului Naţional Antidoping de suspendare a lui Mutu, până la luarea unei decizii în cazul său.
Taguri:
Adrian Mutu
Fiorentina
antrenamente
CONI
Antidoping
Comenteaza
Ultimele stiri - Stiri stranieri
Fotbalistul echipei belgiene Standard Liege, Răzvan Marin (22 de ani), a semnat un contract valabil 5 ani, începând din vară, cu Ajax Amsterdam, anunţă gruparea din prima...
Mijlocaşul român al echipei Standard Liege, Răzvan Marin, este aproape de un transfer la Ajax Amsterdam, unde este considerat succesorul lui Frenkie De Jong.
Potrivit De...
Fundaşul român Steliano Filip şi-a reziliat contractul cu echipa de fotbal Hajduk Split, a anunţat clubul croat pe site-ul său oficial.
Filip, în...
Internaţionalul român Nicolae Stanciu, mijlocaşul echipei cehe de fotbal Sparta Praga, a semnat un precontract cu formaţia Al-Ahli Jeddah, la care îşi va continua cariera, a...
Fotbalistul român Vlad Chiricheş este apt de joc pentru SSC Napoli după ce a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior de la genunchiul stâng...
Laurenţiu Reghecampf va antrena în următorii doi ani şi jumătate pe Al-Wasl, din Dubai, pentru un salariu de 3 milioane de euro/anual plus bonusuri.
El...
Internaţionalul român Răzvan Marin a marcat un gol pentru Standard Liège, care a dispus cu scorul de 3-1 de KV Oostende, sâmbătă, pe teren propriu,...
Atacantul român Claudiu Keşeru a marcat golul prin care Ludogoreţ Razgrad a terminat la egalitate, 1-1, cu ŢSKA Sofia, joi seara, în deplasare, în etapa a 18-a a...
Atacantul român Florin Andone a marcat un gol pentru formaţia Brighton & Hove Albion, care a învins-o pe Crystal Palace cu scorul de 3-1, marţi seara, pe teren...
Fotbalistul echipei Standard Liege şi al reprezentativei României, Răzvan Marin, a declarat, luni seara, că este fericit şi mândru de faptul că a reuşit să...
Românul Laurenţiu Reghecampf (43 ani) a fost demis, sâmbătă, din funcţia de antrenor al echipei Al Wahda, din Emiratele Arabe Unite, după cum a anunţat clubul pe site-ul...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|