|






























|
Ioan Andone ar putea pleca de la TSKA Sofia
Antrenorul român al echipei ŢSKA Sofia, Ioan Andone, ar putea demisiona de la conducerea tehnică a grupării bulgare, după ce suporterii au intrat pe teren la meciul cu Lokomotiv Mezdra, informează Meridian Match.
"Transferurile scumpe ale celor de la ŢSKA, Daniel Pancu şi Igor Mitreski ar putea părăsi gruparea bulgară. Ei au fost îngroziţi de ceea ce s-a întâmplat la Mezdra şi încă nu sunt siguri dacă vor mai rămâne la echipă. După cum se ştie Pancu şi Platini s-au ascuns în vestiarul gazdelor, în timp ce fanii devastau stadionul. De asemenea, nu este exclus ca şi antrenorul Ioan Andone să plece. El a fost dezamăgit de faptul că a fost atacat de fanii proprii şi se gândeşte serios la ce va face în viitor", notează sursa citată.
Luni, preşedintele clubului sofiot, Dimităr Borisov, a declarat că gruparea pe care o conduce s-ar putea despărţi de jucătorii străini.
"Probabil că vom fi forţaţi să renunţăm la toţi jucătorii străini şi să ne bazăm pe creşterea jucătorilor tineri. Am fost penalizaţi drastic, ceea ce înseamnă că şansele noastre la titlu vor primi o lovitură puternică", a adăugat Borisov.
Comisia Tehnică a Federaţiei Bulgare de Fotbal a decis, marţi, ca ŢSKA să piardă meciul cu Lokomotiv Mezdra cu scorul de 0-4.
"Am luat deicizia în baza articolului 24, paragraful 7, privind organizarea campionatului, dar şi pe baza deciziei Comisiei de Disciplină. Decizia este luată fără posibilitatea de a face apel", a spus purtătorul de cuvânt Hristo Botev.
Taguri:
TSKA Sofia
Ioan Andone
Daniel Pancu
Igor Mitreski
Lokomotiv Mezdra
Dimitar Borisov
Comenteaza
Ultimele stiri - Stiri stranieri
Győri ETO FC a detronat-o pe FTC și a devenit campioana Ungariei după 13 ani
ETO FC Győr a reușit una dintre cele mai mari surprize ale sezonului din fotbalul maghiar și a cucerit titlul de...
Cristian Chivu confirmă excelentul parcurs al lui Inter Milano și a fost desemnat antrenorul lunii decembrie în Serie A, după o serie de rezultate care au consolidat poziția de lider...
AS Roma a inițiat recent discuții exploratorii cu Tottenham Hotspur pentru fundașul român Radu Drăgușin, însă mutarea nu se află, în acest moment, într-o fază avansată. Informațiile...
Cristian Chivu se pregătește pentru primul său "Derby della Madonnina" ca antrenor al lui Inter Milano, confruntarea urmând să aibă loc în acest weekend, într-un "San...
Internaționalul român de tineret Rareș Ilie a făcut pasul în fotbalul italian, fiind împrumutat de la clubul francez OGC Nice la FC Empoli, formație care...
Florinel Coman nu mai face parte din lotul formației italiene Cagliari Calcio. Anunțul despărțirii a fost făcut luni, în mod oficial, de clubul din Serie A, iar atacantul...
Internaționalul român Alexandru Mitriță și-a făcut debutul în Superliga Chinei cu o prestație remarcabilă pentru echipa sa, Zhejiang Professional, într-un meci...
Edward Iordănescu, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, a fost numit oficial antrenor principal al clubului polonez Legia Varșovia. Anunțul a fost făcut joi...
Conform informațiilor publicate vineri de TuttoMercatoWeb, tehnicianul român Cristian Chivu va prelua banca tehnică a echipei Inter Milano, vicecampioana Italiei și a Europei. Se pare...
Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale de fotbal a României, a oficializat transferul la clubul italian Genoa, unde va evolua începând cu 1 iulie. Anunțul a fost făcut de clubul din...
Ianis Hagi a înscris un gol pentru Glasgow Rangers în "Old Firm", derby-ul de tradiţie al fotbalului scoţian, câştigat cu scorul de 3-0 în faţa campioanei Celtic Glasgow, joi...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abel Balbo
Argentina
60 ani

Alexi Lalas
SUA
56 ani
António Semedo
Portugalia
47 ani
BURSASPOR KULÜBÜ
Turcia
63 ani

Chinedu Obasi
Nigeria
40 ani
Daniel Tudor
România
52 ani
Darko Lukanović
Suedia
42 ani
Dino Eze
Nigeria
42 ani

Florin Popa
România
43 ani

Jean Claude Bozga
RD Congo
42 ani

KRC GENK
Belgia
38 ani

Luis García Postigo
Mexic
58 ani
Marian Ivan
România
57 ani
Marius Radu
România
49 ani

Peter Maes
Belgia
62 ani
Sacha Clémence
Franţa
38 ani

SANDNES ULF
Norvegia
115 ani

Șenol Güneș
Turcia
74 ani

Takuto Oshima
Japonia
28 ani

Thorben Marx
Germania
45 ani

Tony Sanneh
SUA
55 ani
Vinko Međimorec
Croaţia
30 ani

Vital Borkelmans
Belgia
63 ani

Yaser Yıldız
Turcia
38 ani

Zoltán Harsányi
Slovacia
39 ani
|
|
|
|