Tribunalul Naţional Antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI) a stabilit pentru 19 aprilie data procesului atacantului român Adrian Mutu (Fiorentina), găsit pozitiv în două rânduri la sibutramină în luna ianuarie, relatează presa italiană.
Adrian Mutu, pentru care procurorii au cerut o suspendare de un an, va fi audiat pe 19 aprilie, notează site-ul datasport.it. Mutu a fost suspendat provizoriu în data de 28 ianuarie, după ce a fost găsit pozitiv la controalele efectuate după meciurile cu Bari (2-1, 10 ianuarie), în care a marcat un gol, şi cu Lazio (3-2, 20 ianuarie), în care a marcat două goluri.
Fiorentina a anunţat că aşteaptă o sentinţă definitivă în acest caz înainte de a lua vreo măsură, dar nu este exclus ca după aceea, în funcţie de pedeapsa dictată în cazul Mutu, să îi ceară despăgubiri acestuia.
Mutu ar putea fi cedat în vară, conform presei din Peninsulă, la un preţ foarte mic, evident, după ce în urmă cu doi ani ar fi putut ajunge la Roma pentru circa 20 de milioane de euro. Fiorentina va scăpa, însă, de unul dintre cele mai mari salarii, Mutu primind circa 4,5 milioane de euro pe an, doar portarul Sebastien Frey situându-se la acest nivel.