Atacantul român Adrian Mutu a câştigat prima rundă a litigiului cu clubul Fiorentina, care a decis să îi înjumătăţească salariu după ce jucătorul a fost depistat pozitiv la controlul antidoping în luna ianuarie, anunţă presa italiană.
Colegiul Arbitral al ligii profesioniste italiene a acceptat excepţiile prezentate de avocatul lui Mutu, Paolo Rodella, în legătură cu litigiul în cauză. Comisia a decis, în fapt, că nu există motive pentru o procedură de urgenţă în acest caz, cerută de clubul viola, astfel că judecarea litigiului se va desfăşura într-un ritm normal, primul pas fiind o audienţă de conciliere între cele două părţi, în faţa unui judecător ales de colegiu.
Mutu este suspendat până pe 29 octombrie după ce a fost depistat pozitiv la sibutramină la începutul anului, iar atacantul ar putea obţine o circa 50% din reducerea propusă de club, adică ar câştiga circa un milion de euro, relatează violanews.com. O decizie definitivă va fi luată în luna iulie.
Agentul Victor Becali a recunoscut că există interes pentru Mutu atât din partea unor echipe asiatice, cât şi din partea altora americane. Becali recunoaşte că Mutu ar pierde contactul cu echipa naţională dacă ar alege să se transfere într-un campionat exotic, dar şi aşa se află în conflict cu selecţionerul Răzvan Lucescu. Pentru prima oară agenţii lui Mutu vorbesc de posibilitatea unui transfer într-un campionat mai puţin competitiv, dar pentru o sumă atrăgătoare.
Pe lângă oferta primită de la Al Ahly (Arabia Saudită), există şi o opţiune din prima ligă japoneză, dar şi din MLS (liga nord-americană), LA Galaxy (echipa lui Beckham) sau Red Bulls New York.
''Săptămâna viitoare ar putea apărea noutăţi importante'', a precizat Becali, care doreşte să-i asigure lui Mutu un salariu anual net de cel puţin 4 milioane de euro, pentru a putea achita datoria sa către Chelsea, de 17,1 milioane euro.