Formaţia Universitatea Cluj a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-2 (3-1) de vicecampioana Ungariei, Videoton, într-un meci amical din cadrul cantonamentului din Austria, informează site-ul oficial al clubului clujean.
Golurile echipei Universitatea Cluj au fost înscrise de Reinaldo '20 şi Lemnaru '57. Echipa ungară a marcat prin Alves '3 (penalti), '43 şi Nikolici '12.
Managerul Marian Pană a folosit următoarea formulă de început: Boşneag - Vidas, Szilagyi, Cvirik, Muşat - Reinaldo, Boştină - Unguruşan, Castro, Toba - Lemnaru.
Au mai jucat: Munteanu, Huţan, Machado, Acosta, Cenic, Belosevici, Dolha, Lecic, Ionescu şi Matache.
Universitatea Cluj are programat următorul meci amical din Austria, luni, de la ora 16:00, cu Al Ahly (Egipt).