Oţelul Galaţi a terminat la egalitate partidă amicală susţinută în această seară la Eugendorf (Austria), scor 1-1 cu Ferencvaros Budapesta (Ungaria). Golul roş-alb-albaştrilor a fost reuşit de Robert Elek în minutul 68. Pentru gruparea maghiară a punctat Toth în minutul 79.
Jocul a fost echilibrat, cu faze puţine de poartă, dar cu multe durităţi de ambele tabere. În faţă unei formaţii foarte bătaioase pentru fiecare balon, echipa antrenată de Dorinel Munteanu a găsit mai rar drumul spre gol, însă a deschis scorul în urmă unei acţiuni bune de atac. Borbely a şutat din unghi închis, portarul lui Ferencvaros a respins şi Elek, venit excelent pe respingere, a împins mingea în plasă (68). Adversarii au egalat pe final, în urmă unei lovituri libere de la 25m, şutul lui Toth trecând direct prin zid (79).
Oţelul a jucat în formulă: Grahovac - Râpă (64 Petean), Perendija (55 Sarghi), Sipovici (55 Costin), Sălăgeanu (65 Ilie) - Cojoc (55 Giurgiu), Viglianti (62 Neagu) - Antal (55 Iorga), Paraschiv (64 Elek), Ochiroşii (55 Buş) - Pena (50 Borbely.