Fotbalistul român Cristian Daminuţă (20 ani), care s-a transferat în această vară de la Inter Milano la rivala AC Milan, urmează să fie împrumutat de noul său club unei formaţii din eşaloanele inferioare ale fotbalului italian, informează presa din Peninsulă.
În aceeaşi situaţie se află şi ungurul Attila Filkor (22 ani), care a sosit de la Inter împreună cu fundaşul român, precizează site-ul Tuttomercatoweb.com
Daminuţă şi Filkor se antrenează în prezent cu prima echipă a lui AC Milan, sub comanda noului antrenor Massimiliano Allegri, alături de alţi trei jucători de la formaţia de tineret a "diavolului milanez", aşteptând ca oficialii clubului să le reglementeze situaţia.
În sezonul trecut, Daminuţă a fost împrumutat de Inter la Dinamo Bucureşti, cu opţiune de cumpărare, însă gruparea din Ştefan cel Mare a decis să nu îl oprească în lot după încheierea campionatului.