|






























|
Daniel Niculae: Nu am avut nevoie de adaptare la AS Monaco, totul a venit natural
Fotbalistul echipei AS Monaco, Daniel Niculae, a declarat că a părăsit, în această vară, gruparea Auxerre deoarece avea nevoie să schimbe "aerul" şi a precizat că la noua sa formaţie nu a avut nevoie de adaptare, totul venind natural şi el reuşind deja să înscrie în amicale, informează sports.fr.
"Am petrecut patru sezoane la Auxerre. Cred că aveam nevoie să schimb aerul. A apărut oportunitatea să joc la AS Monaco şi am profitat. Am discutat mult cu oficialii acestui club şi discursul lor mi-a plăcut. Doream să plec, indiferent pe ce loc a terminat Auxerre campionatul. Sunt mulţumit pentru că am avut un sezon bun şi am obţinut o calificare în preliminariile Ligii Campionilor. Mi-am făcut datoria, am ajutat echipa să ajungă cât mai sus posibil. Deci pot să plec cu capul sus. La AS Monaco, nu am avut nevoie de adaptare, totul a venit natural", a spus Niculae.
Daniel Niculae a precizat că pentru el totul merge bine în acest moment. "Meciurile amicale sunt încurajatoare pentru echipă. Am reuşit deja să înscriu două goluri (în meciurile cu Incheon şi Dinamo Moscova) . Jucătorii noi s-au integrat, ceea ce este important. La sosirea mea în Monaco, am petrecut mai multe zile în acelaşi hotel cu Patter Hansson, am avut timp să discutăm şi să ne cunoaştem", a adăugat fotbalistul, care a menţionat că AS Monaco are resurse pentru a ajunge departe în campionat.
Niculae a spus că se simte legat de întreaga echipă, nu de un coechipier în mod special: "Echipa funcţionează bine şi se înţelege bine. Bineînţeles că mai există câteva detalii de reglat, dar pentru acest lucru sunt meciurile amicale. Nu sunt îngrijorat. Avem calităţile necesare pentru a face un sezon bun".
Atacantul a precizat că nu a fost asigurat de antrenor că va avea un loc de titular. "Am discutat şi ştiu ce aşteaptă de la mine. Şi va trebui să demonstrez în teren şi la antrenamente că merit un loc de titular. Este la fel pentru toţi", a adăugat el.
Taguri:
AS Monaco
Daniel Niculae
Auxerre
antrenamente
titular
Comenteaza
Ultimele stiri - Stiri stranieri
Győri ETO FC a detronat-o pe FTC și a devenit campioana Ungariei după 13 ani
ETO FC Győr a reușit una dintre cele mai mari surprize ale sezonului din fotbalul maghiar și a cucerit titlul de...
Cristian Chivu confirmă excelentul parcurs al lui Inter Milano și a fost desemnat antrenorul lunii decembrie în Serie A, după o serie de rezultate care au consolidat poziția de lider...
AS Roma a inițiat recent discuții exploratorii cu Tottenham Hotspur pentru fundașul român Radu Drăgușin, însă mutarea nu se află, în acest moment, într-o fază avansată. Informațiile...
Cristian Chivu se pregătește pentru primul său "Derby della Madonnina" ca antrenor al lui Inter Milano, confruntarea urmând să aibă loc în acest weekend, într-un "San...
Internaționalul român de tineret Rareș Ilie a făcut pasul în fotbalul italian, fiind împrumutat de la clubul francez OGC Nice la FC Empoli, formație care...
Florinel Coman nu mai face parte din lotul formației italiene Cagliari Calcio. Anunțul despărțirii a fost făcut luni, în mod oficial, de clubul din Serie A, iar atacantul...
Internaționalul român Alexandru Mitriță și-a făcut debutul în Superliga Chinei cu o prestație remarcabilă pentru echipa sa, Zhejiang Professional, într-un meci...
Edward Iordănescu, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, a fost numit oficial antrenor principal al clubului polonez Legia Varșovia. Anunțul a fost făcut joi...
Conform informațiilor publicate vineri de TuttoMercatoWeb, tehnicianul român Cristian Chivu va prelua banca tehnică a echipei Inter Milano, vicecampioana Italiei și a Europei. Se pare...
Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale de fotbal a României, a oficializat transferul la clubul italian Genoa, unde va evolua începând cu 1 iulie. Anunțul a fost făcut de clubul din...
Ianis Hagi a înscris un gol pentru Glasgow Rangers în "Old Firm", derby-ul de tradiţie al fotbalului scoţian, câştigat cu scorul de 3-0 în faţa campioanei Celtic Glasgow, joi...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abel Balbo
Argentina
60 ani

Alexi Lalas
SUA
56 ani
António Semedo
Portugalia
47 ani
BURSASPOR KULÜBÜ
Turcia
63 ani

Chinedu Obasi
Nigeria
40 ani
Daniel Tudor
România
52 ani
Darko Lukanović
Suedia
42 ani
Dino Eze
Nigeria
42 ani

Florin Popa
România
43 ani

Jean Claude Bozga
RD Congo
42 ani

KRC GENK
Belgia
38 ani

Luis García Postigo
Mexic
58 ani
Marian Ivan
România
57 ani
Marius Radu
România
49 ani

Peter Maes
Belgia
62 ani
Sacha Clémence
Franţa
38 ani

SANDNES ULF
Norvegia
115 ani

Șenol Güneș
Turcia
74 ani

Takuto Oshima
Japonia
28 ani

Thorben Marx
Germania
45 ani

Tony Sanneh
SUA
55 ani
Vinko Međimorec
Croaţia
30 ani

Vital Borkelmans
Belgia
63 ani

Yaser Yıldız
Turcia
38 ani

Zoltán Harsányi
Slovacia
39 ani
|
|
|
|