Victor Becali, agentul atacantului român Adrian Mutu, a declarat că fotbalistul, în prezent suspendat până pe 29 octombrie după ce a fost găsit pozitiv la sibutramină, va rămâne la echipa italiană Fiorentina.
"Adrian va rămâne cu siguranţă la Fiorentina. E foarte motivat şi după ce îşi va ispăşi suspendarea vrea să revină la nivelul dinainte. Relaţiile sale cu antrenorul Sinisa Mihajlovic sunt foarte bune", a declarat Becali pentru postul Radio Blu, citat de presa italiană.
Presa relatează că Federaţia Internaţională a Fotbaliştilor Profesionişti (FIFPro) încearcă să-l ajute pe Mutu în litigiul cu Chelsea, care pretinde o despăgubire de 17,1 milioane euro după ce Mutu a încălcat contractul în 2004, când a fost găsit pozitiv la cocaină. Conflictul dintre jucător şi clubul patronat de miliardarul Roman Abramovici ar putea fi mediat chiar de Joseph Blatter, preşedintele FIFA. Totuşi, Becali admite că sunt şanse mici ca gruparea londoneză să îl ierte pe Mutu.
Unul dintre site-urile suporterilor viola, Fiorentina News, îl descrie pe Mutu la antrenamentele echipei ca fiind refăcut din punct de vedere psihologic. Mutu este destins, pare puternic din nou, iar pe teren, când are mingea, este din nou entuziast, râde cu colegii şi cu jurnaliştii, discută mult cu Mihajlovic ... se simte din nou liderul echipei.