Internaţionalul ceh Tomas Sivok, fundaşul echipei turce de fotbal Beşiktaş Istanbul, a suferit o ruptură a ligamentelor anterioare încrucişate ale genunchiului stâng şi va fi indisponibil aproximativ şase luni, urmând să rateze primele meciuri din preliminariile EURO 2012.
Sivok s-a accidentat marţi, în timpul unui antrenament efectuat cu Beşiktaş înaintea partidei din turul III preliminar al Ligii Campionilor, împotriva formaţiei FC Pilsen, a precizat federaţia cehă, care a adăugat că jucătorul va fi operat săptămâna viitoare, la Praga.
În vârstă de 26 ani, Sivok, fost component al formaţiilor Sparta Praga şi Udinese, a fost selecţionat de 12 ori până în prezent în naţionala ţării sale.
Cehia va debuta în preliminariile EURO 2012 pe 7 septembrie, când va primi vizita naţionalei Lituaniei, urmând să întâlnească apoi Scoţia (8 octombrie, la Praga) şi Liechtenstein (12 octombrie, în deplasare).