Nigerianul Joseph Yobo, fundaşul echipei engleze de fotbal Everton, va fi împrumutat la formaţia turcă Fenerbahce Istanbul până la finalul sezonului, a anunţat marţi gruparea din Premier League, care a precizat că jucătorul trebuie mai întâi să găsească un acord personal cu echipa.
"Joseph Yobo se va alătura formaţiei turce sub formă de împrumut", a anunţat Everton pe site-ul său oficial.
Yobo, în vârstă de 29 de ani, speră să obţină includerea în contractul său a unei opţiuni pentru un transfer definitiv în 2011.