"Vulturii" au finalizat un nou transfer, atacantul Fatih Tekke, venit de la campioana Rusiei, Rubin Kazan. Acesta a semnat un contract pe doi ani într-o ceremonie desfăşurată la sediul clubului, unde au asistat vice-preşedintele BJK şi responsabilul financiar al clubului de pe stadionul "İnönü".
Fatih Tekke s-a născut pe 9 septembrie 1977 la Sürmene, este atacant şi a jucat până acum la Trabzonspor, Altay İzmir, Gaziantepspor, Zenit Sankt Petersburg şi Rubin Kazan. Fatih Tekke are 25 de selecţii pentru echipa naţională a Turciei, pentru care a marcat 9 goluri.
Vice-preşedintele BJK, Soğancıoğlu, a declarat într-un scurt discurs la ceremonia de prezentare:
"Ne-am decis să ne fortificăm linia de atac cu Fatih Tekke şi sunt de părere că fiecare om de la noi ştie despre cine e vorba şi de ce este capabil. Cu echipa pe care o avem (alcătuită majoritar din jucători de naţională, staruri cunoscute), suntem decişi să mergem cât mai departe pe toate fronturile. Având în vedere că ultimele rezultate îmi confirmă cele spuse, avem un început foarte bun de sezon şi sperăm să triumfăm la final. Prin această oportunitate, îi mulţumesc preşedintelui Yıldırım Demirören şi consiliului de administraţie, care a făcut posibil acest transfer. Sunt încrezător că vom putea să ne atingem toate obiectivele şi visurile fanilor la finalul sezonului".
De asemenea, noul atacant al "vulturilor" a adăugat câteva rânduri privind noua sa:
"Sunt bucuros că m-am întors în ţara mea natală după atât de mulţi ani şi multumeşc celor de la Beşiktaş pentru a realiza acest transfer. Aşteptările sunt foarte mari în acest sezon; deci suntem decişi să mergem cât mai departe în Europa League. Dacă voi contribui cu golurile mele la câştigarea campionatului, voi fi cel mai fericit om din Turcia. Din ceea ce am văzut, Beşiktaş a devenit un club foarte bine organizat şi mă gândesc serios să îmi fac retragerea aici". El a continut vorbin despre pregătirea sa şi de ce a ales numărul 33:
"După câteva şedinţe de antrenamente, voi fi într-o formă bună. Între timp, voi fi mereu recunoscător celor care mi-au dat o a doua şansă să demonstrez fanilor turci că îi respect şi nu îi voi dezamăgi. După atâţia ani petrecuţi în Rusia, vreau să îmi continui cariera în Turcia, să revin de unde am plecat. Cum în câteva zile voi împlini 33 de ani, am ales tricoul cu numărul 33, pentru a marca un nou început în viaţa mea. Sper să am multe satisfacţii la acest club, care să rămână în istoria lui Beşiktaş în timp, dar sunt conştient că e nevoie de muncă multă şi nu va fi uşor să ajungem aşa de sus din prima".
Înainte de ceremonia de prezentare, Fatih Tekke a fost dus de către medicul clubului la spitalul Maslak Acıbadem, unde a efectuat analize amănunţite. Sub supravegherea doctorului clubului, Devrim Urgun, Fatik Tekke a efectuat anumite teste ortopedice, oftalmologice şi sanguine, ale căror rezultate l-au declarat apt de a semna.