Conducerea clubului italian de fotbal Lazio Roma intenţionează să-i prelungească, până la sfârşitul acestui an, contractul fundaşului român Ştefan Radu, anunţă presa din Peninsulă.
Radu, care a avut un început foarte bun de sezon, revenind şi la echipa naţională după o pauză de doi ani, a intrat în vizorul cluburilor din Premier League. Responsabilii lui Lazio nu vor să renunţe, însă, la internaţionalul român, în condiţiile în care este foarte greu de găsit în această perioadă un fundaş care poate evolua atât în axul central al apărării, cât şi în banda stângă, notează cotidianul Il Messaggero.
În acest moment, Ştefan Radu câştigă 450.000 de euro pe sezon, contractul său cu italienii expirând în 2012. Impresarii fotbalistului, fraţii Giovanni şi Victor Becali, au discutat deja cu preşedintele lui Lazio, Claudio Lotito, căruia i-au solicitat un salariu de 1,5 milioane euro. Preşedintele clubului a propus, în schimb, ca Radu să încaseze pentru început un milion de euro, salariul său urmând să crească în sezoanele următoare, adaugă ziarul citat.
Ambele părţi îşi doresc să se ajungă la un acord (care ar putea fi semnat până la 26 decembrie), jucătorul însuşi declarând în mai multe rânduri că vrea să-şi continue cariera la Lazio.