Site-ul tuttomercatoweb.com a scris că fundaşul Ştefan Radu a interpretat bine rolul de fundaş stânga în partida pe care echipa Lazio Roma a câştigat-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Bari, în etapa a 7-a a campionatului Italiei.
Sursa citată i-a acordat not 7 internaţionalului român. "Rivas a încercat să-l scoată din poziţia sa, dar Radu s-a angajat într-un interesant duel cu mijlocaşul advers. Iniţial a suferit la viteza lui Rivas, dar după 20 de minute şi-a intrat în rol şi a blocat orice acţiune a adversarului. A avut şi unele interesante acţiuni ofensive. A interpretat bine rolul de fundaş stânga", a scris tuttomercatoweb.com
Site-urile sportevai.it, calciomarcato.it şi agenţia Datasport l-au notat cu 6 pe Radu. "S-a apărat bine în faţa lui Rivas şi a urcat şi în ofensivă", a scris sportevai.it.
"Întors după meciul naţionalei României, unde a fost rezervă, Ştefan Radu s-a apărat în ordine şi nu a riscat nimic. În ofensivă a avut o ocazie bună, dar a ratat de puţin să înscrie", a notat calciomercato.it.
"Prestaţia sa a fost discretă, dar a avut intervenţii precise în defensivă", a scris Datasport.
Ştefan Radu a fost integralist în partida pe care echipa Lazio Roma a câştigat-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Bari, în etapa a 7-a din Serie A.