S-a tras cortină peste turul campionatului francez PSG a pierdut inexplicabil de lejer la Nancy, un 0-2 în care gazdele lorene au condus toate ostilităţile. Sakho a fost eliminat de la oaspeţi în chiar minutul 14, de aici tot filmul stricându-se pentru "roş-albaştrii". Primul gol a sosit puţin după o oră de joc, Hadji deschizând balul în minutul 67 cu o super execuţie. Acelaşi marocan a dublat avantajul lui AS în minutul 83, stabilind şi scorul final unei mari surprize în Ligue 1. "Alb-roşii" urcă pe 15 în clasament, PSG rămâne pe 2, graţie jocului rezultatelor.
Lidera Lille a făcut doar egal cu Saint-Etienne, 1-1 la capătul unui joc echilibrat, în care prudenţa şi-a spus un cuvânt important. Ambele reuşite au fost realizate în ultimele douăzeci de minute, golgheterul Sow în minutul 71 pentru gazde, respectiv Sako din penalty, pentru "alb-verzi". Un egal în care fotbal s-a jucat mai mult în secundă repriza, remiza menţinând LOSC în poziţia de lidera a Franţei, după ultima rundă a lui 2010. ASSE vine pe 6 în clasament!
Lyon a făcut şi ea 1-1 în această seară, Auxerre reuşind să ţină în şah pe Gerland echipă fostă de şapte ori la rând campioană a Hexagonului. Cele două goluri au fost reuşite în prelungirile primului mitan, după un fotbal destul de frumos în primele 44 de minute. Întâi Mignot, autugol cu gol pentru OL şi apoi Quercia, golgheterul "alb-albaştrilor" au punctat, partea secundă oferindu-ne faze de poartă mai mult în careul oaspeţilor. Este al 12-lea meci fără înfrângere al lyonezilor, care sunt pe 4 cu 31 de puncte la activ.
Campioana Marseille a făcut 0-0 la surpriză Brest, nou-promovată reuşind un excelent joc defensiv, nepunctand prea mult la capitolul atac, chiar dacă a avut şi un om în plus din minutul 86, Kabore primind două galbene în 7 minute. Ocaziile au fost rare, oaspeţii au forţat mai mult, au vrut o victorie necesară, această nu a venit şi OM termină anul pe 5, la doar trei puncte însă de lider. Stade Brestois a avut un ţur de campionat excepţional pentru o nou-promovată, e clasata pe 7 şi speră la cupele europene.
Cu Daniel Niculae titular şi integralist, Monaco a trecut la mare limită de Sochaux, 2-1 după un gol al victoriei marcat de Traore în prelungiri. Monegascii au început tare din prima, au avut 1-0 din minutul 8 prin Malonga, dar s-au trezit egalaţi de "lei" la două minute de la reluare, Lolo marcându-şi un frumos autugol, de generic am putea spune. A fost să fie şansa atacantului de culoare pentru că ASM să triumfe acasă pe "Louis ÎI", trei puncte care duc formaţia în alb şi roşu pe 18, încă loc retrogradabil deci, cu 17 puncte acumulate.
Rezultate:
marţi
Lorient - Montpellier 0-0
miercuri
Nancy - Paris SG 2-0
A marcat Hadji (66, 83)
Lyon - Auxerre 1-1
Au marcat Mignot (45+3, autogol), respectiv Quercia (46)
Lille - Saint-Etienne 1-1
Au marcat M. Sow (72), respectiv Sako (75, penalty)
Valenciennes - Toulouse 2-1
Au marcat Angoua (44), Danic (45+2), respectiv Sissoko (35)
Brest - Marseille 0-0
Arles-Avignon - Nice 0-0
Monaco - Sochaux 2-1
Au marcat Malonga (8), Park Chu-young (90+3), respectiv Igor Lolo (48, autogol).
Caen - Rennes 1-0
A marcat Hamouma (8)
Bordeaux - Lens 2-2
Au marcat A. Diarra (67), Gouffran (90+2), respectiv Eduardo (15), Boukari (45+2).
Clasament
| 1 |
Lille |
32 |
18 |
8 |
8 |
2 |
33 |
21 |
12 |
| 2 |
Paris SG |
31 |
19 |
8 |
7 |
4 |
30 |
21 |
9 |
| 3 |
Rennes |
31 |
19 |
8 |
7 |
4 |
18 |
12 |
6 |
| 4 |
Lyon |
31 |
19 |
8 |
7 |
4 |
26 |
21 |
5 |
| 5 |
Marseille |
29 |
19 |
7 |
8 |
4 |
27 |
17 |
10 |
| 6 |
Saint Etienne |
29 |
19 |
7 |
8 |
4 |
26 |
20 |
6 |
| 7 |
Brest |
28 |
19 |
7 |
7 |
5 |
20 |
15 |
5 |
| 8 |
Bordeaux |
27 |
19 |
6 |
9 |
4 |
24 |
21 |
3 |
| 9 |
Toulouse |
27 |
19 |
8 |
3 |
8 |
21 |
20 |
1 |
| 10 |
Montpellier |
27 |
19 |
7 |
6 |
6 |
15 |
19 |
-4 |
| 11 |
Sochaux |
25 |
19 |
7 |
4 |
8 |
29 |
23 |
6 |
| 12 |
Lorient |
25 |
19 |
7 |
4 |
8 |
22 |
24 |
-2 |
| 13 |
Nancy |
25 |
18 |
7 |
4 |
7 |
21 |
26 |
-5 |
| 14 |
Auxerre |
23 |
19 |
4 |
11 |
4 |
25 |
22 |
3 |
| 15 |
Nice |
23 |
19 |
5 |
8 |
6 |
14 |
18 |
-4 |
| 16 |
Valenciennes |
22 |
19 |
5 |
7 |
7 |
21 |
21 |
0 |
| 17 |
Monaco |
19 |
19 |
3 |
10 |
6 |
19 |
20 |
-1 |
| 18 |
Caen |
18 |
18 |
4 |
6 |
8 |
17 |
26 |
-9 |
| 19 |
Lens |
16 |
18 |
3 |
7 |
8 |
17 |
32 |
-15 |
| 20 |
Arlés |
8 |
19 |
1 |
5 |
13 |
10 |
36 |
-26 |