Internaţionalul român Adrian Mutu, atacantul echipei italiene de fotbal Fiorentina, este dorit de campioana Franţei, Olympique Marseille, anunţă site-ul Sportal.
Antrenorul lui OM, Didier Deschamps, doreşte să-şi întârească lotul înaintea startului celei de-a doua părţi a sezonului şi consideră că Mutu ar reprezenta o achiziţie bună pentru gruparea din sudul Franţei, care luptă pe două fronturi: Liga Campionilor şi Ligue 1.
Sportal adaugă că oficialii lui Olympique Marseille se pregătesc să înainteze o ofertă de 3 milioane euro pentru atacantul român, care nu se află în acest moment în relaţii prea bune cu conducerea clubului Fiorentina.