Clubul Fiorentina şi-a retras cererea adresată Comisiei arbitrale a Ligii Italiene de Fotbal pentru diminuarea salariului atacantului român Adrian Mutu, anunţă Gazzetta dello Sport.
Fiorentina depusese cererea să nu-i mai plătească salariul lui Mutu până în luna iunie, după ce atacantul a părăsit antrenamentul echipei fără acceptul antrenorului, acesta fiind un ultim incident legate de internaţionalul român în ultimul an, după ce a fost găsit dopat cu sibutramină şi a bătut un ospătar.
Mutu, exclus o bună perioadă din lot şi din mercato, revine vineri în lotul echipei viola şi se va afla probabil printre jucătorii reţinuţi de antrenorul Sinisa Mihajlovic pentru meciul de la Parma, chiar dacă mai mult ca sigur nu va fi titular. Pe deasupra, Mutu s-a confruntat cu o inflamaţie la genunchi şi nu e apt fizic sută la sută, mai ales că nu a jucat de mai bine de trei săptămâni, pregătindu-se separat, doar fizic.
Este demn de menţionat că ultimul succes al Fiorentinei la Parma a fost adus chiar de Mutu, fost jucător la Parma, pe 13 februarie 2008, când reuşea o "doppietta".