Atacantul Ciprian Marica a fost exclus din lotul lui VfB Stuttgart, după ce a declarat în presa română că este nemulţumit de tactica antrenorului Bruno Labbadia, care nu-l foloseşte pe postul care-i convine cel mai mult, informează revista Kicker.
Directorul sportiv al şvabilor, Fredi Bobic, a anunţat că Marica se va pregăti singur şi a precizat că jucătorul nu este suspendat.
Stuttgart ocupă locul 17, penultimul. Labbadia este al treilea antrenor al echipei din acest sezon.
Marica evoluează din 2007 la formaţia germană, pentru care a înscris doar 19 goluri în 93 de meciuri de campionat.