Pus pe liber de divizionara secundă rusă Alania Vladikavkaz, internaţionalul George Florescu ar putea semna în perioada imediat următoare cu formaţia ucraineană Karpaty Lvov, acolo unde a ajuns în iarnă şi bunul său prieten Razvan Cocis.
Oficialii Alaniei, la care Florescu s-a transferat în aprilie 2010, au precizat că decizia este una administrativă deoarece în Divizia 1 (liga secundă) numărul maxim de străini admis este mult mai mic decât în Premier Liga. "Trebuia sacrificat cineva şi, după o îndelungă chibzuială, ne-am oprit la el", a declarat preşedintele clubului, Valeri Gazaev.
De fapt, pentru mijlocaşul în vârstă de 26 de ani, nu va însemna decât un pas înainte deoarece Karpaty Lvov este o echipă cu aspiraţii mari în Ucraina, fiind pe locul 5 în prezent, care asigură prezenţa în Liga Europa. Trupa alb-verde a trecut în week-end de Şahtior Doneţk cu 1-0, provocând al doilea eşec din acest campionat elevilor lui Mircea Lucescu.
Dacă discuţiile se vor încheia cu succes, la Karpaty, Florescu ar deveni din nou coleg cu Răzvan Cociş, alături de care a mai jucat la Universitatea Cluj şi Sheriff Tiraspol până în 2006, când acesta din urmă s-a transferat la Lokomotiv Moscova.