Ediţia 2011 a Supercupei Franţei la fotbal, cunoscută în Hexagon sub numele de Trofeul Campionilor, va avea loc în oraşul marocan Tanger, pe 27 iulie.
Liga profesionistă franceză de fotbal a decis, vineri, să organizeze această partidă, dintre campioana naţională şi câştigătoarea Cupei Franţei, pe noul stadion din Tanger, cu o capacitate de 45.000 locuri, care va fi inaugurat luna acesta, pe 27 aprilie.
Anul trecut, Supercupa Franţei s-a disputat tot pe continentul african, la Tunis, campioana Olympique Marseille impunându-se cu 5-4, după loviturile de departajare, în faţa deţinătoarei Cupei Franţei, Paris Saint-Germain.