Cu Adrian Mutu pe teren, Fiorentina a câştigat, cu 2-1, partida jucată, sâmbată, la Cagliari, în etapa a 34-a a campionatului Italiei, dar protagoniştii au fost alţii, nu atacantul roman. “Briliantul” a fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren, fapt remarcat şi de presa italiană, care l-a notat aproape la unison cu 5.
„Mai mult s-a plimbat, a încercat să facă pe grozavul într-o manieră aproape iritantă pe durata primei reprize până la pasa de gol pe care i-a dat-o lui Cerci, fază la care ex-jucătorul Romei a avut totuşi un mare merit. A jucat un pic mai bine în repriza secundă, dar prestaţia sa a fost per ansamblu una departe de cele cu care ne-a obişnuit”, a scris fiorentina.it.
Şi ziariştii de la violanews.com au cam aceeaşi părere despre internaţionalul român: „S-a văzut puţin în primele minute ale întâlnirii, când a irosit o ocazie după o pasă a lui Pasqual. Apoi a început să învârtească prin afara careului şi adesea şi în afara meciului. S-a văzut puţin şi a jucat la fel de puţin dar, cu toate acestea, a rămas pe teren până la final”.
Cerci, autorul celor două goluri ale Fiorentinei, a fost considerat cel mai bun jucător de pe teren, iar note mai mici ca Mutu nu a primit nimeni din echipa antrenată de Sinişa Mihailovic.
Victoria de la Cagliari nu o ajută foarte mult pe Fiorentina, care ocupă locul al 9-lea în clasament şi are şanse foarte mici să mai prindă un loc de Europa League.
RomanianSoccer