Clubul turc de fotbal Beşiktaş a făcut o ofertă completă grupării Atletico Madrid pentru transferul atacantului uruguayan Diego Forlan, scrie presa spaniolă, preluând declaraţii ale unui conducător din Istanbul pentru presa turcă.
"Am făcut o ofertă în raport cu posibilităţile noastre financiare. Dacă clubul său de origine acceptă propunerea noastră, transferul se va face", a declarat Serdar Adali, citat de jurnalul Marca.
Potrivit presei spaniole, conducătorul turc consideră "utopic" transferul lui Forlan dacă nu se ţine seama de condiţiile economice ale ţării. El a precizat că Beşiktaş nu este dispusă să plăteacă suma estimată la 12 milioane de euro pentru Atletico şi un salariu anual de circa 4,5 milioane euro jucătorului.
Uruguayanul de 31 de ani, ales cel mai bun jucător al Mondialului 2010, a venit la Atletico în 2007 pentru circa 21 milioane de euro.
La Beşiktaş se mai află un fotbalist cu nume provenit din campionatul spaniol, Jose Maria Guti, de la Real Madrid, care a semnat în septembrie un contract de 2 ani.