Sambata se implinesc 25 de ani de la noaptea magica de la Sevilla

7 mai 1986 rămâne o zi istorică pentru fotbalul românesc şi nu numai. Steaua a devenit prima echipă din blocul comunist care reuşea să câştige Cupa Campionilor Europeni după o finală împotriva Barcelonei. O dată de referinţă şi pentru fotbalul de pe întreg mapamondul, deoarece a fost ultima echipă formată exclusiv din jucători autohtoni care cucerea un trofeu european. Citiţi despre acea seară magică într-un reportaj realizat de cotidianul Puterea.

La 25 de ani de la acel eveniment, foştii jucători au fost daţi uitării de clubul căruia i-au adus gloria pe vecie. Dacă acum cinci ani erau invitaţi la Sevilla alături de echipă pentru meciul cu Betis, acum, aceştia nu au fost nici măcar invitaţi la o masă festivă de actuala conducere. „Nu avem dispoziţia necesară”, ar fi fost replica incredibilă a managerului general Mihai Stoica, deşi recunoaştea că se ascundea după sobă la Galaţi doar pentru a-i auzi discutând pe fotbaliştii marii echipe a Stelei.

Antrenorul Emeric Ienei a rememorat pentru „Puterea” evenimentele petrecute în jurul acelei finale memorabile, cum a reuşit să-i monteze pe elevii săi pentru a învinge Barcelona şi primele încasate din partea comuniştilor.

Bună ziua, domnule Ienei, de la „Puterea” vă deranjez. Aş vrea să facem un interviu despre Steaua 1986.

Mă bucur că îşi mai aduce cineva aminte de noi. A fost un moment important nu doar pentru Steaua sau pentru echipa de atunci, ci pentru întreg fotbalul românesc. Din păcate, oamenii din anturajul clubului Steaua au amnezii şi ne-au uitat. Mi-a spus şi mie cineva că Mihai Stoica ar fi spus că nu există dispoziţia necesară pentru a sărbători acest eveniment. Totuşi, pe 7 mai se împlinesc 25 de ani de la acel mare succes.

Cât de vie este amintirea acelei zile?

Normal că nu am putut să o uităm. Ţin minte că dimineaţa ne-am plimbat printr-un parc din Sevilla. Nu mai era vorba să pregătim tactica, o făcusem în toată săptămâna dinaintea meciului, stabilisem totul. Am încercat doar să-i montez psihologic. Le-am zis aşa: „Ce pot să vă facă decât să vă bată? Dacă veţi juca măcar la 95% din capacitate, atunci eu vă voi felicita la final”. Încet, au început să apară şi fanii Barcelonei, veneau cu miile. Băieţii începuseră să se albească. Am mai destins puţin atmosfera. „Staţi liniştiţi copii, sunt ai noştri de fapt”, am spus în glumă, fiindcă ambele echipe aveau aceleaşi culori.

Ce aţi făcut imediat după meci?

Duckadam şi Piţurcă au fost chemaţi la antidoping şi au stat mai mult. Noi eram în autocar, iar în jurul nostru cam 1.200 de suporteri veniţi de la Bucureşti. Bine, acum nu ştiu câţi dintre ei s-au întors. A fost un moment fantastic. Nu reuşeam să-mi dau seama dacă am câştigat sau nu. Eram uluiţi, acel sentiment nu mai poate fi retrăit. Nu ne venea să credem ce performanţă uriaşă am reuşit. Apoi am mers şi am sărbătorit la un restaurant din zonă. Am rămas chibzuiţi.

Cum a fost drumul de întoarcere?

Înapoi, am pasat trofeul de la unul la altul, am mai băut şampanie din ea. Apoi, la aterizare, aveam în faţa ochilor peste 5.000 de persoane. Cristian Ţopescu ne chema pe fiecare cu o portavoce, iar după ce am spus fiecare câteva vorbe, ne-am aruncat hainele către suporteri. A fost extraordinar.

A fost Valentin Ceauşescu principalul factor pentru ca Steaua să câştige Cupa Campionilor?

A avut un merit extraordinar pentru că a înţeles că este vorba de profesionism la club. Ne-a ferit de probleme. Uneori mai simţeam că suntem în comunism, dar în rest am fost liniştiţi. Eu nu vreau să-mi asum toate aceste trofee în procent de 100%. Echipa a fost formată după ideile noastre, dar am avut în spate un grup de oameni extraordinari. Nu-l pot omite pe Ioan Alecsandrescu. Am format o echipă foarte frumoasă, iar eu consider că jocul de atunci se apropie de cel de acum.

Cât de mult s-a schimbat viaţa dumneavoastră după acel meci?

Deloc, pentru că eu am rămas acelaşi om, cel care sunt şi azi. Doar că lumea a început să aibă o simpatie pentru mine, mă salută pe stradă. A fost un moment teribil după ce am câştigat. Cu greu reuşeam să ies afară din casă. Le-am zis şi jucătorilor. Timp de o săptămână să nu staţi pe afară fiindcă toţi vor fi prieteni cu voi, iar apoi la primul eşec vă vor uita. Mă bucur că au înţeles mesajul meu şi au rămas aceiaşi băieţi modeşti.

Aţi folosit acele ARO celebre?

Da, au fost verzi la început, le-au vopsit ei albe, fiindcă fuseseră iniţial făcute pentru armată. Aveau kilometri la bord, deci nu erau noi. Şi dacă mă întrebaţi de alte prime, să ştiţi că nu am mai primit decât 20.000 de lei din partea FRF. Atât şi nimic mai mult.

Ce a mai rămas din Steaua de acum faţă de cea din anii ’80? Exceptând stadionul.

Am văzut că şi culorile au început să se schimbe, aşa că nu mare lucru. Nu vreau să fac o analiză a ceea ce se întâmplă acum în Ghencea, dar să dea Dumnezeu să reuşească şi ei performanţele noastre. Cu o strategie bună pe termen lung, cred că ar putea să reuşească.

Vor sărbători la Cercul Militar Central

Dacă şefii din Ghencea au decis că nu merită să organizeze o masă festivă în onoarea celui mai important eveniment din istoria clubului, în schimb, Ministrul Apărării i-a invitat pe componenţii lotului la Cercul Militar Central, acolo unde îi va decora vineri seară cu emblema „Onoarea Armatei României”, iar mai apoi vor lua împreună masa la un restaurant din Capitală. „Ne bucurăm că cineva s-a gândit la noi. E un gest pe care-l apreciem”, a spus Ienei. Vor lipsi Ladislau Boloni, aflat în Franţa, Miodrag Belodedici, prezent în Serbia cu naţionala U-17, şi Anton Weissenbacher, stabilit în Germania.

Glume cu securistul de la club

Ca la toate echipele de fotbal plecate în străinătate, din delegaţii făceau parte şi securişti, care trebuiau să aibă grijă ca jucătorii să nu rămâne în Occident. Aşa s-a întâmplat şi la Sevilla, unde roş-albaştrii erau urmăriţi pas cu pas de un „metodist”, aşa cum era numit securistul. În timpul unei plimbări în parc, acesta le-a cerut jucătorilor să facă o poză împreună pentru amintire. „Tovarăşe, pesemne că vrei să rămâi tu aici”, i-a spus, mai în glumă, mai în serios, Ilie Bărbulescu. După câştigarea trofeului, la întoarcerea spre casă, securistul părea cel mai relaxat. „El cred că era mai bucuros că suntem toţi decât că am câştigat noi Cupa Campionilor”, şi-a reamintit Ienei.

Steaua Bucureşti – FC Barcelona 0-0 (2-0 după penalty-uri)
Steaua (4-4-2): 1-Helmuth Duckadam, 5-Ştefan Iovan (c), 3-Miodrag Belodedici, 4-Adrian Bumbescu, 2-Ilie Bărbulescu, 10-Gavrilă Balint, 6-Lucian Bălan (15-Anghel Iordanescu, ‘75), 11-Laszlo Boloni, 8-Mihail Majearu; 7-Marius Lăcătus, 9-Victor Piţurcă (14-Marin Radu, ’107). Antrenor: Emeric Ienei

FC Barcelona (4-3-3): 1-Javier Urruti; 2-Gerardo, 5-Migueli, 4-Jose Ramon Alexanko, 3-Julio Alberto, 6-Victor Munoz, 8-Marcos Alonso, 7-Bernd Schuster (c) (15-Jose Moratalla, ’85), 9-Angel Pedraza, 10-Steve Archibald (17-Pichi Alonso, ’106), 7-Franciso Jose Carrasco. Antrenor: Terry Venables

Executanţii penalty-urilor:
Mihail Majearu – ratare
Jose Ramon Alexanko – ratare
Laszlo Boloni – ratare
Angel Pedraza – ratare
Marius Lăcătuş – gol
Pichi Alonso – ratare
Gavrilă Balint – gol
Marcos Alonso – ratare

INFO FLASH STEAUA 1986

Căpitanul de drept al Stelei, Tudorel Stoica, a ratat finala din cauza unei suspendări. În locul său, banderola a fost purtată de Ştefan Iovan.

Steaua a fost încurajată din tribunele arenei Sanchez Pizjuan de 1.200 de suporteri. Dintre aceştia, doar jumătate au mai revenit în România. În total, la meci au fost prezenţi peste 65.000 de spanioli.

Deşi îşi anunţase retragerea din carieră încă de la începutul sezonului şi preluase funcţia de antrenor secund, Anghel Iordănescu a jucat în finală după lungi discuţii cu Emeric Ienei.

Vicepreşedinte al clubului catalan era pe atunci Amador Bernabeu, bunicul actualului jucător al Barcelonei Gerrard Pique.

Portarul Barcelonei, Urruti, a decedat în anul 2001, la vârstă de 48 de ani.

Căpitanul Barcelonei, Jose Ramon Alexanko, a ajuns ulterior în România, la Universitatea Craiova, fiind prima echipă din cariera sa de antrenor. Totul se întâmpla în anul 1997.

Victor Piţurcă a fost golgheterul Stelei în sezonul 1985/1986 al Cupei Campionilor Europeni, cu 5 reuşite în 9 partide. În campionat, actualul tehnician marcase de 29 de ori în 34 de meciuri.

Miodrag Belodedici a fost cel mai tânăr jucător din lotul Stelei în 1986, având 20 de ani neîmpliniţi în ziua finalei. Cel mai în vârstă a fost Anghel Iordănescu, 36 de ani.

STEAUA 1986 – TRECUT ŞI PREZENT

PORTARI

Helmuth Duckadam (portar) – preşedinte onorific la Steaua.

Dumitru Stângaciu (portar) – este secundul lui Dan Petrescu la Kuban Krasnodar.

FUNDAŞI

Ştefan Iovan – este secund la echipa naţională din anul 2004.

Ilie Bărbulescu – a devenit antrenor, conducând ultima oară Centrul de Juniori al lui FC Argeş.

Miodrag Belodedici – director al Centrului de Juniori al FRF.

Adrian Bumbescu – a antrenat ultima oară satelitul Stelei în toamna trecută.

Anton Weissenbacher – a emigrat în Germania imediat după Revoluţie, iar acum lucrază ca betonist în Trier.

MIJLOCAŞI

Lucian Bălan – încercări eşuate de a devenit jurnalist şi antrenor. A vrut să se sinucidă la începutul acestui an.

Tudorel Stoica – s-a retras din fotbal de la începutul deceniului trecut.

Constantin Pistol – fost taximetrist, lucrează în prezent ca şofer la o firmă privată.

Mihail Majearu  – antrenor de copii şi juniori. Trăieşte de pe o zi pe alta.

ATACANŢI

Marius Lăcătuş – a devenit antrenor din 2000, iar în prezent este liber de contract.

Victor Piţurcă – fost manager la Steaua şi selecţioner al naţionalei. Liber de contract în prezent.

Gavrilă Balint – selecţioner al Republicii Moldova.

Anghel Iordănescu – este politician, după ce înainte a devenit cel mai reprezentativ antrenor din România al secolului XX.

Marin Radu – cele 191 de goluri marcate în Liga 1 nu l-au ajutat. Ultima oară antrena Petrolul Videle.