Antrenorul Fiorentinei, Sinişa Mihajlovic, l-a folosit în etapa trecută a campionatului Italiei, la meciul cu Bologna, pe postul de vârf împins pe românul Adrian Mutu. Deşi mulţi s-ar fi aşteptat ca “Briliantul”, cunoscut ca fiind un şi un bun finalizator, să marcheze cel puţin un gol, piteşteanul a avut o prestaţie cel mult modestă.
Mutu s-a găsit în această postură inedită din cauza accidentărilor lui Gilardino şi Babcar.
Presa italiană nu-l menajează deloc pe român în aceste zile, criticile cele mai veninoase venind de la ziarele sau site-urile din Florenţa.
“Un dezastru, puţine mingi jucate, niciodata periculos, s-a văzut că nu s-a simţit deloc bine pe acest post. Un experiment ratat, la polul opus faţă de acel Fiorentina – Liverpool (septembrie 2009 – n.r.) când echipa a câştigat cu Mutu vârf împins. Nici atunci Mutu nu a făcut un meci grozav, dar a fost prezent în joc, a fost parte integrantă în echipa Fiorentinei“, a scris violanews.com.
“Mutu rămâne cu patru goluri în acest campionat, o cifră ridicolă pentru un jucător ca el şi cun un salariu atât de mare”, scrie firenzeviola.it.
Nu a mai marcat din martie
De departe acest sezon a fost cel mai slab pentru Adrian Mutu de când se află la Fiorentina. Atacantul român a marcat doar patru goluri pentru gruparea “viola”, ultima reuşită a sa fiind consemnată pe 30 martie, când a punctat în meciul cu Roma (2-2), disputant pe teren propriu.
Mutu a jucat în 19 partide ale echipei antrenate de Mihajlovic şi a evoluat în Serie A timp de 1477 de minute. Aşadar, internaţionalul român a marcat un gol la fiecare 350 de minute petrecute pe teren, în condiţiile în care în sezoanele trecute el reuşea să marcheze un gol la aproximativ fiecare 150-180 de minute.
Cele mai bune sezoane ale lui Mutu în Italia au fost 2002/2003 şi 2007-2008, când de fiecare dată a marcat 17 goluri în campionat, pentru Parma, respective Fiorentina.
Însă, recordul de eficacitate l-a stabilit în stagiunea 2008-2009, când a bifat numai 19 meciuri în Serie A dar a reuşit să puncteze de 13 ori.
RomanianSoccer