Selecţionerul Spaniei, Luis Aragones, a dezminţit, miercuri la Viena, cu o zi înaintea partidei cu Rusia, din semifinalele EURO 2008, că ar fi semnat un pre-contract cu clubul turc de fotbal Fenerbahce Istanbul.
"Nu înţeleg. Nu am semnat nimic cu nimeni", a declarat Aragones în cursul unei conferinţe de presă, refuzând să facă alte comentarii pe această temă.
Clubul Fenerbahce anunţase, tot în cursul zilei de miercuri, că Luis Aragones şi-ar fi pus semnătura pe un pre-contract valabil pe doi ani. "Acordul definitiv şi celelalte formalităţi administrative vor fi reglate după încheierea Campionatului European", a precizat gruparea de pe malul Bosforului.
Ziarul sportiv spaniol "Marca" a confirmat, la rândul său, semnarea acestui pre-contract, adăugând că Fener i-ar fi oferit antrenorului în vârstă de 69 de ani un salariu de 3 milioane euro.
Un alt cotidian madrilen, "AS" susţine că Federaţia spaniolă este dispusă să-i ofere lui Aragones o prelungire a contractului, până la Cupa Mondială din 2010, deşi selecţionerul a anunţat că doreşte să se retragă la finalul EURO 2008.
"Vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au adresat cuvinte de încurajare sau complimente. Însă federaţia ştie deja că această aventură se va încheia pentru mine, indiferent de locul pe care va termina Spania", a spus Aragones, după victoria echipei sale în faţa Italiei, în sferturile de finală ale competiţiei.