Fundaşul internaţional argentinian al echipei de fotbal Olympique Marseille, Gabriel Heinze, care este sub contract până în 2012, a confirmat că va pleca de la sfârşitul acestui sezon, evocând diferenţe de viziune faţă de direcţiunea clubului.
Heinze, 33 ani, a sosit la OM în vara lui 2010, de la Real Madrid. Plecarea sa este considerată sigură de mai multe săptămâni de către conducătorii francezi.
"Gândesc cu totul altfel faţă de patronii clubului. Nu este o problemă de bani, care nu înseamnă totul în viaţă, ci o chestiune de proiect", a declarat Heinze în faţa presei. "Am simţit că fac o favoare clubului plecând. Preşedintele Jean-Claude Dassier vorbeşte tot timpul de bani, în timp ce eu nu am venit aici pentru bani - câştigam mult mai mult la Real Madrid -, ci pentru a cuceri titluri", a lansat fundaşul argentinian, adăugând că "ar mai fi reflectat" dacă i s-ar da de înţeles că ar putea rămâne.
Heinze are, totuşi, cel mai mare salariu din efectivul OM, cu peste 400.000 de euro brut pe lună, iar conducătorii clubului repetă de mai multe luni că sezonul viitor va fi de austeritate bugetară, din cauza lucrărilor de renovare a Stade Velodrome, care vor genera o lipsă de câştig de circa 20 milioane de euro pe 3 ani.