Presa sportivă italiană anunţă că internaţionalul român Cristian Săpunaru, fundaşul echipei portugheze FC Porto, este tot mai aproape de un transfer în Serie A, la formaţia Lazio Roma.
Potrivit cotidianului Corriere dello Sport, conducătorii lui Lazio, club la care evolueaz un alt fotbalist român, Ştefan Radu, au renunţat la pista Konko (Genoa), îndreptându-şi din nou atenţia asupra lui Săpunaru.
"Lotito (preşedintele lui Lazio) a reluat negocierile cu portughezii, iar în ultimele ore şi-a intensificat contactele cu impresarul jucătorului. Toate acestea s-au petrecut deoarece nu s-a ajuns la niciun acord cu Genoa pentru Konko... FC Porto îl evaluează pe Săpunaru la opt milioane euro, dar senzaţia este că la 6 milioane afacerea s-ar putea încheia. Săpunaru nu ar ridica probleme din punct de vedere salarial, deoarece câştigă în prezent în jur de 600.000 euro pe an", scrie publicaţia din Peninsulă.