Clubul Cesena a anunţat pe site-ul oficial că a întrerupt tratativele pentru transferul atacantului Adrian Mutu, divergenţele economice dintre cele două părţi fiind prea mari.
"Astăzi, marţi, 21 iunie, preşedintele Cesena Calcio, Igor Campedelli, s-a întâlnit la Roma cu Pietro Chiodi, agentul jucătorului român. Preşedintele a profitat de prezenţa la Roma pentru a testa fezabilitatea operaţiunii Mutu. Însă tratativele au fost întrerupte din cauza divergenţelor economice între cele două părţi", scrie site-ul oficial al clubului Cesena.
Pe de altă parte, tot marţi, fanii Fiorentinei au afişat un banner la stadion pe care scrie: "Florenţa vrea să strălucească alături de starul ei... Adrian rămâi".
Mutu are contract cu Fiorentina până în 2012, unde evoluează din 2006.
Fiorentina ar putea să îl lase pe Mutu să plece gratis la Cesena, dacă aceasta ar accepta un preţ preferenţial pentru Parolo, după ce se va rezolva situaţia acestuia, aflat în coproprietate cu Chievo. "Giornale della Toscana" relatează că Mutu ar putea ajunge chiar la Napoli, dacă aceasta l-ar vinde pe slovacul Hamsik.