Poliţia elenă a arestat miercuri zece greci, între care preşedinţii anumitor echipe elene de fotbal, bănuiţi că ar fi participat la o reţea de meciuri trucate, s-a anunţat într-un comunicat al Direcţiei poliţiei.
Cele zece persoane vor fi deferite joi Parchetului din Atena. Suspecţii, arestaţi la Atena şi Salonic, sunt acuzaţi de "fraudă, spălare de bani şi constituirea de grup criminal" pentru că au participat la meciuri trucate în Grecia şi în străinătate, conform Agenţiei oficiale elene (Ana).
Aceste arestări au avut loc în cadrul unei operaţiuni a poliţiei, coordonată de justiţie şi brigada de crimă financiară. Operaţiunea poliţiei a fost decisă după denunţurile la Uniunea Europeană de Fotbal privind participarea unor grupuri din Grecia la meciuri trucate atât în ţară, cât şi în străinătate.